Germania își extinde controalele la granița cu Cehia și landul austriac Tirol până pe 17 martie, scrie Passauer Neue Presse. Se mențin și interdicțiile în ceea ce privește Slovacia.

Anunțul a fost făcut miercuri, 3 martie 2021, de către secretarul de stat Stephan Mayer în cadrul unei întâlniri din Bundestag.

La mijlocul lunii februarie, Germania a declarat Cehia, Slovacia și părți mari din Tirol drept zone de risc major din cauza variantelor noi de coronavirus.

Călătoriile dinspre aceste zone sunt permise numai cetățenilor germani și străinilor cu permis de ședere în Germania. Sunt și excepții, cum ar transportul de mărfuri.

Potrivit Ministerului român al Afacerilor Externe, există o serie de obligații specifice în contextul pandemiei de COVID-19, în special pentru persoanele care sosesc din zone de risc, inclusiv din România.

Danemarca introduce controale mai severe la frontiera cu Germania

Autoritățile germane au introdus o diferențiere a zonelor de risc: zone speciale de risc, cu prezența unor noi tulpini ale virusului SARS-CoV-2 (categoria 1); zone speciale de risc, cu incidență ridicată (categoria 2)și  zone de risc (categoria 3 – România este inclusă în această categorie).

Ca regulă generală, nu este permisă intrarea în Germania din zonele speciale de risc (categoriile 1 și 2). Sunt admise următoarele excepții de la măsura interzicerii accesului: cetățenii germani și membrii de familie ai acestora, persoanele cu reședință sau drept de ședere în Germania, transportatorii de mărfuri, personalul medical, persoane care au un motiv umanitar sau medical urgent etc.

Categoriile de persoane menționate anterior, care sunt exceptate de la măsura interzicerii intrării în Germania, au următoarele obligații:

– să prezinte un test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 48 de ore anterior sosirii. Sunt acceptate atât testele biologic-moleculare, cât și cele antigen efectuate în conformitate cu criteriile stabilite de Institutul Robert Koch și pot fi prezentate în limba germană, engleză sau franceză, tipărite (pe suport hârtie) sau în format electronic. (https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Tests.html)

– să se înregistreze online pe pagina de internet www.einreiseanmeldung.de

– să efectueze o perioadă de carantină de zece zile (care poate fi suspendată după obținerea unui rezultat negativ al unui nou test efectuat începând cu a cincea zi de la sosire).

Transportul internațional regulat de pasageri dinspre „zonele speciale de risc” (categoriile 1 și 2) către Republica Federală Germania este suspendat pentru categoriile de persoane care nu se încadrează în excepțiile menționate anterior.

Comisia Europeană avertizează Germania cu privire la haosul creat din cauza interdicțiilor de la frontieră

Tranzitarea teritoriului german, în situația în care se intră dinspre „zone speciale de risc” (categoriile 1 și 2), este supusă acelorași restricții deosebite și excepții. În astfel de situații, tranzitul este permis exclusiv persoanelor care se încadrează într-una din excepțiile mai sus menționate, cu obligația de a prezenta la intrarea pe teritoriul german dovada unui test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 48 de ore, precum și de a efectua înregistrarea prealabilă online a călătoriei.

Toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din celelalte „zone de risc” (categoria 3, inclusiv România) oricând în ultimele zece zile înainte de sosire trebuie să prezinte un test molecular tip PCR sau antigen cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, în limba germană sau engleză, efectuat cu maximum 48 de ore anterior intrării pe teritoriul german sau să se testeze la cel mult 48 de ore după sosire.

Acestea sunt obligate să se deplaseze direct, cu minimizarea contactelor, și să se autoizoleze la domiciliu sau în alte spații de cazare adecvate pentru o perioadă de zece zile de la sosire (termenul legal folosit fiind cel de „carantină“). Respectarea acestei obligații de autoizolare este verificată de autoritățile de land atât aleatoriu, cât și în cadrul anchetelor epidemiologice uzuale.

Germania va restricționa trecerea frontierei cu un departament din Franța

Măsura carantinei poate fi suspendată mai devreme de termenul uzual de zece zile numai dacă este efectuat un nou test începând cu a 5-a zi după intrarea în Germania și doar de la momentul comunicării unui rezultat negativ al testării. Mai multe informații pot fi obținute la linia telefonică dedicată 116 117.

Principalele excepții de la măsura efectuării carantinei privesc persoanele care: se află în tranzit; nu rămân mai mult de 24 de ore pe teritoriul german; efectuează vizite din motive familiale (la rude de gradul I sau soți cu reședințe diferite) de până la 72 de ore; asigură transportul profesional de persoane și de mărfuri ș.a.

O serie de alte excepții mai sunt aplicate, cu diferențe de la un land la altul, în situații temeinic justificate, spre exemplu în cazul unor categorii profesionale a căror prezență și activitate concretă pe teritoriul german sunt considerate absolut necesare menținerii funcționalității unor sisteme sau infrastructuri sociale critice.

Călătorii din toate zonele de risc trebuie să informeze Autoritatea locală de Sănătate responsabilă. În acest scop, se înregistrează online toate datele personale solicitate, după care este primit un document de confirmare în format pdf.

Acesta trebuie să fie disponibil și să poată fi prezentat (la cerere) în momentul intrării în Germania. Întreaga procedură se efectuează pe pagina de internet www.einreiseanmeldung.de.

Persoanele care nu pot efectua înregistrarea digitală menționată anterior vor completa un formular substitut a cărui variantă în limba engleză poate fi descărcată la https://www.bundesgesundheitsministerium.de/fileadmin/Dateien/3_Downloads/C/Coronavirus/Infoblatt/2020-11-06_Ersatzmitteilung_engl.pdf.

GERMANIA: Merkel va propune relaxarea prudentă a restricțiilor anti-Covid 19

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA