Polițiștii germani au efectuat duminică, 13 septembrie, controale în zona Weil am Rhein, printre persoanele verificate aflându-se și un român în vârstă de 30 de ani.
După legitimarea tânărului, polițiștii au descoperit în baza de date că era căutat cu mandat de arestare după ce a fost sancționat de 80 de ori pentru conducere fără permis valabil în Germania.
O instanță locală l-a sancționat cu o amendă de 6.300 de euro sau, alternativ, șase luni de închisoare, deoarece de-a lungul mai multor luni a parcurs peste 40.000 de kilometri, lucrând ca livrator de pachete la o firmă de curierat, fără a deține un permis corespunzător.
Pentru că nu a putut plăti pe loc uriașa amendă, românul a fost arestat și închis într-un penitenciar în care își va petrece următoarele 180 de zile, informează un comunicat al Poliției.
Conform legislației germane, cetățenii români care s-au stabilit în Germania de cel puțin șase luni trebuie să solicite, la scadența permisului de conducere românesc, preschimbarea acestuia cu unul german.
GERMANIA, controale în aeroporturi: Un român a plătit 3.000 de euro ca să scape de închisoare
Mii de euro munciți din greu în Germania, reținuți de polițiști după un control pe autostrada A4