GERMANIA: Atac într-un autobuz din Lübeck. Agresorul a fost reținut

Cel puţin 14 persoane au fost rănite vineri, dintre care două grav, într-un presupus atac cu cuţitul într-un autobuz din oraşul Lübeck din nordul Germaniei, a anunţat cotidianul local Luebecker Nachrichten. Autorul atacului a fost reţinut de poliţie, relatează Reuters, AFP şi dpa, citate de Agerpres.

Un purtător de cuvânt al poliţiei, Dierk Duerbook, a declarat pentru cotidianul Bild că nimeni nu a fost ucis în atac. Poliţia nu a precizat numărul celor răniţi şi gravitatea rănilor suferite.

Un martor a relatat pentru Luebecker Nachrichten că una din victime, un bărbat, tocmai îi cedase locul unei femei în vârstă când atacatorul l-a înjunghiat în piept.

Potrivit unui alt martor, atacatorul a aruncat brusc pe jos un rucsac, a scos o armă albă şi a început să lovească la întâmplare. Suspectul are circa 35 de ani, a mai indicat publicaţia.

Poliţia din landul Schleswig-Holstein, unde se află Luebeck, a transmis anterior pe Twitter că în oraş are loc o mobilizare importantă de forţe de ordine.

“În Lübeck are loc o desfăşurare majoră a poliţiei. Analizăm situaţia şi vom reveni cu noi informaţii mai târziu” – a scris poliţia.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"