GERMANIA: Controlat la frontieră, un român și-a plătit amenda de 3.300 € ca să nu ajungă după gratii

Polițiștii federali din Rosenheim au efectuat în weekend (7-8 noiembrie) mai multe controale de frontieră lângă Kiefersfelden, la granița cu Austria, pe timpul cărora au pus în executare mai multe mandate de arestare și au încasat amenzi de la cei care aveau sumele necesare asupra lor.

Printre cei verificați a fost și un român de 35 de ani, pasager într-un autoturism înmatriculat în Germania. La o inspecție mai atentă a datelor sale personale, polițiștii au constatat că acesta era căutat de Parchetul din Wiesbaden după ce în 2016 a fost condamnat la plata unei amenzi pentru conducere fără permis.

Bărbatul nu și-a plătit amenda până la momentul controlului și polițiștii i-au explicat că dacă nu o achită pe loc va sta la închisoare 91 de zile.
►►► Români cu amenzi neplătite, reținuți la frontiera Germaniei

Se pare că românul și-a făcut un buget de călătorie suficient de consistent, reușind să plătească amenda de 3.300 de euro, plus cheltuielile judiciare, și să evite în acest fel trei luni de închisoare, conform unui comunicat al Poliției din Rosenheim.

Cu o zi înainte, un alt român, de 21 de ani, care voia să călătorească din Germania la Chișinău, a fost oprit în cadrul controlului de securitate după ce în bagajul său de mână a fost observat un obiect suspect.

La percheziție s-a descoperit că acesta avea un briceag în bagaj, obiect interzis de legislația germană privind armele.

Briceagul a fost confiscat și pe numele tânărului a fost deschis dosar penal. A fost lăsat să plece după ce a plătit o garanție de 400 de euro.

GERMANIA: Amendă de 6.300 de euro pentru un român prins de 80 de ori fără permis de conducere valabil

GERMANIA: O româncă condamnată pentru furt s-a dus singură la poliție să-și plătească amenda care o scutea de închisoare

GERMANIA, controale în aeroporturi: Un român a plătit 3.000 de euro ca să scape de închisoare

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!