Guvernul german intenţionează să prelungească măsurile de distanţare fizică până pe 5 iulie, considerând că pandemia de coronavirus ar reizbucni “foarte repede” în absenţa unor dispoziţii preventive, potrivit unui proiect de lege, citat luni de AFP.

Pregătit de Cancelaria de la Berlin, acest document, care trebuie să fie discutat cu cele 16 landuri regionale, prevede mai ales menţinerea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri între persoane.

Până la 10 persoane – sau două familii – vor putea să se reunească “la domiciliu în camere închise” sau “în spaţii publice”, potrivit acestui proiect de rezoluţie.

Documentul va fi publicat în contextul în care două landuri din estul ţării vor să ridice începând din 6 iunie aproape toate restricţiile, fapt care a generat îngrijorare în restul ţării.

Proiectul de rezoluţie promovat de guvernul german se delimitează de deciziile anunţate de cele două landuri: chiar şi după 5 iunie, “o distanţă minimală de 1,5 metri ar trebui să fie menţinută în principiu”.

Obligativitatea de a purta o mască în anumite spaţii publice” trebuie de asemenea menţinută, potrivit Guvernului condus de Angela Merkel.

În măsura posibilului, “reuniunile private trebuie să se ţină în aer liber, căci riscul de infectare este acolo considerabil mai mic”, a subliniat acelaşi document.

Virusul este “în continuare prezent şi, fără astfel de măsuri, el se propagă foarte repede”, au avertizat autorii proiectului.

Germania a înregistrat în ultimele zile noi focare de infecţii, printre clienţii unui restaurant din oraşul Leer şi într-o biserică din landul Hessa.

Cancelaria de la Berlin doreşte să existe în continuare în luna iunie anumite restricţii şi nu doar simple recomandări, a explicat la rândul său purtătorul de cuvânt al Guvernului, Steffen Seibert.

Germania a raportat până luni 178.570 de cazuri confirmate (în creştere cu 289) cu noul coronavirus şi 8.257 de decese (în creştere cu 10), potrivit Institutului Robert Koch. (Agerpres)

Blue Air reia zborurile din și spre Italia, Germania, Spania și alte țări de la începutul lunii IULIE

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?