Poliţia germană a demarat o anchetă împotriva unui medic din oraşul Essen în legătură cu uciderea cu o injecţie letală a doi pacienţi grav bolnavi infectaţi cu noul coronavirus, relatează Agerpres care preia o știre Reuters.
Medicul în vârstă de 44 de ani lucra la Spitalul Universitar din Essen din luna februarie 2020 și este bănuit că a ucis doi bărbaţi de 47 şi 50 de ani. Aceștia erau internaţi la terapie intensivă cu forme foarte severe de boală.
Medicul a fost arestat miercuri și a mărturisit comiterea uneia dintre crime. El a explicat că a vrut să-l scutească de suferinţă pe pacient şi s-a gândit și la rudele acestuia.
Potrivit cotidianului Bild, medicul a informat familiile pacienţilor înainte de a le administra injecţia letală.
În Germania, pacienţii în stadiu terminal pot cere asistenţă pentru a-şi pune capăt vieţii, dar nu este clar dacă acest lucru s-a întâmplat și în acest caz.
Spitalul din Essen a menţionat că medicul în cauză a fost suspendat. Regiunea oraşului Essen este una dintre cele mai afectate zone din Germania în ceea ce privește infectările cu Sars-Cov-2.
Germania va introduce noi restricții pentru a stopa răspândirea coronavirusului
GERMANIA: Controlat la frontieră, un român și-a plătit amenda de 3.300 € ca să nu ajungă după gratii