Cancelarul german Angela Merkel a anunțat vineri, 9 octombrie, că pentru menținerea pandemiei sub control dorește să cheme în ajutor Bundeswehr, armata germană, potrivit agenției de presă DPA.

Merkel a avut mai multe discuții cu primarii din 11 mari orașe și au fost încheiate acorduri pentru ca Bundeswehr și Institutul Robert Koch să trimită în viitor experți în zonele grav afectate de COVID-19, adică acolo unde se înregistrează peste 35 de infecții noi la 100.000 de locuitori în șapte zile.

De asemenea, vor fi impuse restricţii antiepidemice mai dure dacă se depăşeşte la nivel local pragul de 50 de noi cazuri de coronavirus la 100.000 de locuitori în decurs de o săptămână.

Măsurile pot include reguli mai stricte pentru purtarea măştii, limitarea reuniunilor, restricţionarea comercializării de alcool sau închiderea localurilor de noapte.

Merkel a insistat asupra importanţei purtării măştii, a menţinerii distanţei sociale şi a aerisirii încăperilor, subliniind că principala ei prioritate este să evite o nouă închidere a economiei şi a societăţii, cum s-a întâmplat în primăvară.

Potrivit cancelarului german, în unele orașe există riscul răspândirii necontrolate. Ea a mai făcut apel la tineri să evite petrecerile, festivitățile și sărbătorile.

„Sunt conștientă de cât de dificil este pentru primari să-și conducă orașele în pandemie. Prioritatea noastră nu este să ne închidem viața economică și publică așa cum am făcut-o în primăvară”, a spus Merkel.

GERMANIA: Carantină pentru toți cetățenii care vin din România. Lista țărilor cu risc, actualizată

GCS: 64 de români din Germania, confirmați cu coronavirus în ultimele 24 de ore

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?