Skip to content

Germania plătește pensii la peste 2.000 de colaboratori ai regimului nazist

Peste 2.000 de persoane, dintre care trei sferturi în Europa, au primit în luna februarie pensii acordate unor foşti colaboratori ai regimului nazist sau unor persoane înrolate în mod forţat, a transmis vineri, 22 februarie, agenţiei France Presse Ministerul german al Muncii.

Deputaţii belgieni au votat, săptămâna aceasta, o rezoluţie prin care solicită guvernului să pună capăt acordării de către Germania de astfel de pensii. În Belgia, numărul beneficiarilor este de 18.

În total, în jur de 2.033 de persoane au primit în februarie o astfel de indemnizaţie, în cuantum lunar de până la 1.300 de euro, scrie Agerpres.

Conform cifrelor transmise AFP, în Europa primesc o astfel de pensie 1.532 de persoane, dintre care cele mai multe, 573, în Polonia, 184 de Slovenia, 101 în Austria, 94 în Cehia, 54 în Franţa, 34 în Marea Britanie, 71 în Croaţia sau 48 în Ungaria.

Pe continentul american, numărul total al beneficiarilor se ridică la 409, dintre care în SUA 250, în Canada 121, în Brazilia 18, iar în Argentina 8.

În Africa primesc astfel de pensii 13 persoane (dintre care 9 în Africa de Sud şi 9 în Namibia), în Asia în jur de 30, iar în Australia 44.

Aceste pensii sunt acordate în baza unei legi germane din 1951, care le permite victimelor de război germane să primească o indemnizaţie.

De aceste pensii beneficiază şi foşti nazişti sau colaboratori străini ai regimului nazist, dar şi persoane înrolate în mod forţat. Sunt excluşi foştii membri ai SS şi persoanele condamnate pentru crime de război.

Din 2008, legea le permite landurilor germane, care plătesc aceste pensii, să le suspende. Potrivit datelor din 2017 ale Ministerului german al Muncii, această posibilitate a fost utilizată însă doar în 99 de cazuri.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!