Germania: Situația scapă de sub control, autoritățile vor mobiliza 15.000 de militari în lupta anticoronavirus

Germania va desfăşura până la 15.000 de soldaţi pentru a acorda sprijin autorităţilor civile în lupta împotriva numărului în creştere de cazuri de noul coronavirus, care au ajuns la cel mai ridicat nivel din luna aprilie, a anunţat luni Ministerul Apărării, relatează Reuters.

Germania a reuşit să facă faţă pandemiei mai bine decât mulţi dintre vecinii săi şi să menţină bilanţul deceselor scăzut, dar numărul cazurilor noi a sărit la peste 4.000 în ultima săptămână, creşteri importante înregistrându-se în oraşe mari precum Berlin şi Frankfurt.

Guvernul a avertizat că situaţia scapă de sub control în contextul în care personalul local însărcinat cu trasarea prin telefon a contacţilor persoanelor infectate începe să nu mai facă faţă din cauza numărului tot mai mare de cazuri.

În jur de 1.300 de soldaţi sprijină deja administraţiile civile, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării. Bundeswehrul s-a declarat gata să detaşeze până la 15.000 de soldaţi dacă este nevoie de ei, a adăugat el.

Ministerul Apărării a primit 1.000 de cereri de sprijin de la autorităţile locale.

Luni, 12 octombrie, Germania a raportat 2.467 de noi cazuri de infectare cu coronavirus și un total de 9.621 de decese. (Agerpres)

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?