GERMANIA: Transport ilegal de persoane cu microbuz în stare deplorabilă. Șoferul român riscă o amendă uriașă

Ofițerii de la Poliția din Wittlich au oprit pentru control marți, 15 septembrie, un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă înmatriculate în România.

Pe timpul inspecției efectuate în orașul Trier, landul Renania-Palatinat, agenții au descoperit că șoferul român efectua transport internațional de pasageri, România – Germania și alte țări europene, fără a deține autorizațiile necesare. În plus, au fost găsite dovezi că cei șapte pasageri din microbuz au plătit o taxă pentru transport.

Dar asta nu e tot. La o examinare mai atentă, polițiștii au constatat starea deplorabilă în care era microbuzul, un Ford Transit, un adevărat pericol pentru cei aflați la bord și restul participanților la trafic.

Caroseria prezenta perforări imense din cauza ruginei care erau acoperite cu bandă adezivă, la fel toate celelalte componente exterioare ale microbuzului. Astfel, la fața locului a fost chemat un expert care a concluzionat că în mod clar microbuzul este un pericol pentru trafic.

„Cu greu poți găsi o parte a vehiculului care să nu fie ruginită. Ar fi mai ușor să se determine ce este în regulă cu vehiculul!”, a exclamat expertul.

Călătoria microbuzului a fost imediat interzisă și plăcuțele de înmatriculare au fost puse sub sechestru. Șoferul român este cercetat penal și riscă o amendă uriașă, informează un comunicat de presă al Poliției din Trier.

 

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?