Lanţul de supermarketuri Aldi a anunţat joi, 2 aprilie 2020, că trimite trenuri suplimentare în Italia pentru a aduce paste suficiente.

„La prima livrare, mai multe trenuri speciale au adus deja peste 60.000 de pachete de fusilli, peste 75.000 de pachete de penne şi peste un sfert de milion de pachete de spaghetti din Italia până la Nürnberg”, scrie cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung care preia un comunicat de presă al firmei.

În total, DB Schenker a livrat din Nürnberg mai mult de 200 de tone de paste în magazinele Aldi din sudul Germaniei.

Potrivit Aldi, alimentele care au o perioadă mai mare de perisabilitate, așa cum sunt pastele, sunt foarte cerute în contextul pandemiei de COVID-19.

În același timp, a devenit tot mai dificil să transporte alimentele înspre Germania din cauza faptului că s-a redus transportul dinspre Italia.

În urma parteneriatului cu DB Schenker, divizia logistică a Deutsche Bahn, nu vor mai exista probleme de aprovizionare. Un alt transport asemănător este deja în drum spre Germania.

Un purtător de cuvânt al DB Schenker a declarat că au loc discuții cu reprezentanții Aldi dacă astfel de trenuri speciale vor funcționa și în viitor în mod regulat.

GERMANIA: Armata pune la dispoziție 15.000 de soldați. Restricțiile, prelungite până după Paște

GERMANIA: „Tot mai mulți oameni vor necesita terapie intensivă şi asistenţă respiratorie, dar suntem pregătiți”

GERMANIA: Tranzitarea țării se face numai prin anumite locuri și la anumite ore

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA