Actele de identitate românești false sau falsificate sunt la mare căutare printre migranții ilegali care colindă Europa.
În dimineața zilei de luni, 5 noiembrie 2018, poliția federală germană a verificat un autocar care făcea curse regulate dinspre Elveția.
La punctul de trecere a frontierei de la Neuhaus polițiștii au verificat toți călătorii din autocarul care venea de la Nisa, Franța.
La control au găsit un bărbat care s-a identificat cu o carte de identitate românească.
Cartea de identitate părea a fi fost emisă în Spania, așa că ofițerii au făcut o verificare mai amănunțită.
S-a dovedit că documentul de identitate era un fals total. Pus în fața dovezilor, bărbatul a admis că nu este român, ci iranian.
El a declarat polițiștilor că avea de gând să ajungă în Marea Britanie și că plătise în total 14.000 de euro pentru ca să ajungă din Iran și Regatul Unit.
După ce a fost prins la frontieră, iranianul a cerut azil în Germania și trimis la centrul de migranți din Karlsruhe, se arată într-un comunicat al Biroului Poliției federale din Weil am Rhein.