Skip to content

Mașini de lux furate din Germania, depistate în România. Valoarea autoturismelor este de peste 260.000 de euro

Poliția de Frontieră Română a anunțat depistarea și indisponibilizarea pe teritoriul țării noastre a două autoturisme de lux furate, căutate de autoritățile din Germania. Valoarea totală a vehiculelor este de peste 260.000 de euro.

Duminică, 16 mai, în jurul orei 12.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila – I.T.P.F. Iaşi a oprit în trafic, pe o arteră din municipiul Brăila, un autoturism marca Ferrari California, înmatriculat în  Germania, condus de un cetăţean irakian în vârstă de 40 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania, cu o zi înainte.

Șoferul a declarat că autoturismul este achiziţionat în sistem leasing şi nu are cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.
Citiți și: Nouă vehicule probe într-un dosar penal, oprite la ieșirea din țară

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de inuireiar autoturismul, în valoare de 788.000 de lei (~160.000 de euro), a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea au descoperit un autoturism căutat de către autoritățile din Germania, care era condus de un cetăţean german.

Vineri, 14 mai, în jurul orei 08.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean german, în vârstă de 32 ani, conducând un autoturism marca BMW X5, înmatriculat în Germania.
Citiți și: Autoturism de lux din Germania, găsit în România în ziua în care a fost declarat furat – VIDEO

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează  fiind semnalat ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania în aceeaşi zi.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăinuire”, faptă prevăzută și sancționată de Codul penal  la art. 270 alin.1, iar autoturismul, evaluat la aproximativ 500.000 lei (~100.000 de euro), a fost indisponibilizat la sediul instituţiei.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!