Merkel cere să înceteze discuţiile privind o posibilă ridicare totală a restricţiilor în Germania

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat astăzi că este „foarte îngrijorată” de o posibilă relaxare a germanilor în privința respectării restricţiilor impuse în vederea combaterii răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.

Germania a început luni, 20 aprilie, o relaxare parţială a restricţiilor, printre care redeschiderea magazinelor cu mai puţin de 800 de metri pătraţi.

Cu toate acestea, rămân în vigoare regulile privind adunările a mai mult de două persoane şi o distanţă minimă de 1,5 metri în locuri publice.

Merkel şi-a exprimat nemulţumirea luni dimineaţă în timpul unei videoconferinţe cu liderii partidului conservator CDU.

Cancelarul a cerut în special să înceteze discuţiile cu privire la o posibilă ridicare totală a restricţiilor în Germania, au declarat mai mult participanţi la videoconferinţă.

Angela Merkel s-a declarat de asemenea „foarte îngrijorată” de nerespectarea crescută, în opinia ei, a regulilor de distanţare socială.

„Ceea ce contează acum este evoluţia situaţiei până la 30 aprilie, data de expirare a regulilor actuale de protecţie”, a spus Merkel în timpul discuţiei, adăugând că probabil va trebui să se aştepte până la 8 sau 9 mai pentru a afla dacă, pe lângă redeschiderea treptată a şcolilor programată pentru 4 mai, vor fi posibile noi ridicări ale restricţiilor.

Merkel: Restricțiile rămân în vigoare până pe 3 mai, dar se vor deschide anumite magazine -VIDEO

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?