Merkel, un nou probabil mandat de cancelar după încheierea unui acord de guvernare

Cancelarul german Angela Merkel se îndreaptă spre un al patrulea mandat, după acordul de guvernare încheiat miercuri între formaţiunea sa conservatoare şi social-democraţi, după patru luni de impas, au anunţat oficiali ai partidelor citaţi de AFP, Reuters şi dpa.

Echipele de negociere ale CDU/CSU (Uniunea Creştin-Democrată şi aliata sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială) şi SPD (Partidul Social-Democrat german) au reuşit miercuri să ajungă la “un acord asupra unui contract de coaliţie”, după ce tratativele care ar fi trebuit să se finalizeze de marţi seară s-au prelungit peste noapte.

“Avem un contract de coaliţie” a declarat presei Peter Altmaier, actual ministru conservator al finanţelor, la finalul discuţiilor.

“Obosiţi. Dar fericiţi. S-a făcut acordul. Într-un final” – a postat pe WhatsApp SPD, alături de o fotografie de grup cu şapte membri zâmbitori ai partidului, inclusiv liderul Martin Schulz.

S-a aflat că acordul prevede între altele ca social-democraţii să preia ministerele-cheie ale finanţelor, afacerilor externe şi muncii. Surse citate de dpa au afirmat că noul ministru de finanţe va fi actualul primar al Hamburgului, Olaf Scholz.

În acelaşi timp, oficiali din CSU au indicat că Ministerul de Interne va fi condus de preşedintele formaţiunii bavareze, Horst Seehofer, fost ministru federal al sănătăţii. Numirea sa pentru noua funcţie, ce presupune gestionarea domeniilor critice ale imigraţiei, refugiaţilor şi securităţii interne, are loc în perspectiva alegerilor care vor avea loc anul acesta în landul Bavaria, unde mişcarea populistă de dreapta ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD) a câştigat deja teren la alegerile legislative federale din septembrie anul trecut.

Proiectul de acord de coaliţie prevede, potrivit AFP, ca următorul mandat al Angelei Merkel (63 de ani) în fruntea guvernului să stea sub semnul relansării Europei, în consonanţă cu priorităţile anunţate de preşedintele francez Emmanuel Macron. Dar pentru a-şi asigura acest nou mandat mai trebuie depăşit un obstacol major, şi anume votul celor 464.000 de membri ai SPD, care sunt chemaţi să se pronunţe pentru sau contra acordului printr-o consultare internă prin poştă care va dura câteva săptămâni şi al cărei rezultat va fi cunoscut la începutul lui martie, scrie Agerpres.ro.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.