Polițiști din GERMANIA, răniți de un bărbat care a refuzat să poarte mască într-un supermarket

Un bărbat care a refuzat să poarte mască în timp ce făcea cumpărături într-un supermarket din oraşul german Dortmund a rănit doi poliţişti care au încercat să îl scoată din magazin.

Bărbatul de 44 de ani, despre care se ştie că ar avea legături cu mişcarea de extremă-dreaptă Reichsburger (Cetățenii Reichului), care respinge legitimitatea statului german modern, a fost implicat iniţial într-o altercaţie cu personalului supermarket-ului, izbindu-l pe unul dintre angajaţi cu căruciorul de cumpărături marţi seara.

La sosirea poliţiştilor, bărbatul le-a spus că „nu este obligat să poarte mască”, se arată în comunicatul poliţiei. El a enumerat o serie de prevederi din codul penal, „care nu corespund legilor Republicii Federale Germania”, se mai arată în comunicat.

Când ofiţerii au încercat să-l reţină pe bărbat, acesta a ripostat atât de violent încât doi poliţişti au fost răniţi şi au necesitat îngrijiri medicale în spital.

La faţa locului au fost trimişi alţi ofiţeri pentru a-l reţine pe bărbat. „În drum spre arestul poliţiei, el a continuat să încerce să atace un ofiţer de poliţie”, se arată în comunicat.

Acuzaţii privind provocarea de vătămări corporale, deranjarea ordinii publice, rezistenţă la momentul reţinerii şi refuzul de a purta mască sunt investigate de procurori. Bărbatul a fost eliberat ulterior.

În landul german Renania de Nord-Westfalia, unde a avut loc incidentul, este obligatorie purtarea măştii în magazine şi în transportul public.

GERMANIA a introdus noi restricții pentru români. Testarea se poate efectua direct în aeroport

GERMANIA, controale în aeroporturi: Un român a plătit 3.000 de euro ca să scape de închisoare

Camion condus de un șofer român, pericol pe o șosea din GERMANIA. Încărcătura dădea pe dinafară

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?