Primul caz de coronavirus, confirmat în Germania. Pacientul a fost plasat în izolare

Ministerul Sănătății din Bavaria a confirmat luni, 27 ianuarie, un prim caz de contagiere cu coronavirusul chinez în Germania, la un bărbat din Bavaria, conform AFP, citată de Agerpres

„Un bărbat din regiunea Starnberg a fost infectat cu noul coronavirus„ şi a fost „plasat sub supraveghere medicală şi în izolare”, a declarat un purtător de cuvânt al instituției citate într-un comunicat.

Pacientul este „în stare bună”, a precizat purtătorul de cuvânt fără a oferi mai multe detalii. Rudele acestuia au fost informate privind simptomele care pot apărea în caz de boală, precum şi despre precauţiile de igienă care trebuie luate.

Epidemia de pneumonie virală a ucis deja 106 persoane de persoane în China, iar 4.515 au fost fost infectate, potrivit ultimului bilanţ oferit marţi de autorităţi.

Ministerul bavarez al Sănătăţii nu a oferit nicio informaţie despre acest bărbat sau despre circumstanţele în care acesta s-a putut infecta cu noul virusul. O conferinţă de presă pe această temă urmează să aibă loc marţi dimineaţă la Munchen.

În urma acestui anunţ, Germania devine a doua ţară din Europa afectată de coronavirus, după trei cazuri în Franţa, confirmate pe 24 ianuarie. Cei trei pacienţi, unul la Bordeaux (sud-vest) şi doi la Paris, călătoriseră recent în China.

Germania a cerut cetăţenilor săi să evite deplasările în China, temându-se de o extindere rapidă a noului coronavirus.

În plus, Germania are în vedere o „posibilă evacuare” a cetăţenilor săi din oraşul chinez Wuhan, aflat în centrul epidemiei, la solicitarea acestora.

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase: În caz de gripă, stați acasă! De ce medicii nu prescriu Tamiflu?

GRIPA canină: Care sunt simptomele și cât este de periculoasă

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?