Româncă de 37 de ani, găsită moartă în Germania cu urme de violență pe corp

Flori P. a fost găsită decedată miercuri dimineață, 8 ianuarie, în apartamentul său din Borgholzhausen (districtul Gütersloh), landul Renania de Nord-Westfalia. Potrivit primelor informații, moartea ei a fost una violentă.

Cadavrul româncei a fost găsit într-un apartament din mansarda unui bloc de locuințe după ce un bărbat, tot român, a alertat poliția văzând că femeia nu-i răspunde.

Ușa locuinței a fost deschisă cu ajutorul unui lăcătuș, în prezența polițiștilor și a românului, care a părut extrem de șocat la vederea trupului fără viață întins pe podea.

Conform presei germane, românul și un alt conațional au fost audiați, ambii având contacte cu victima.

Flori P.

Poliția și procurorii susțin că pe corpul femeii au fost găsite urme de violență, motiv pentru care se va efectua o autopsie care va stabili cauzele exacte ale morții.

Flori era cunoscută în mica localitate germană, mai ales pentru că deseori ieșea să se plimbe cu micul ei cățel „Bubi”, bichon maltez, care, potrivit vecinilor, ar fi lătrat în noaptea de dinaintea descoperirii cadavrului.

De caz se ocupă polițiștii judiciari din Bielefeld și criminaliștii din Gütersloh, investigațiile concentrându-se pe o foarte probabilă crimă, informează Westfalen-Blatt.

Foto: Haller Kreisblatt

Român, judecat în Germania pentru că și-a ucis bebelușul. A început cu furturi în România

Prins cu fiica adolescentă ascunsă în mașină. O ducea ilegal în Germania

Autorul a două CRIME monstruoase în Germania, condamnat la închisoare pe viață

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?