Lungul drum al măcelarilor români spre abatoarele din Germania trece prin eșaloanele mai discrete ale puterii politice locale din România. O anchetă Deutsche Welle.
Clemens Tönnies, supranumit de presa germană ”împăratul șnițelului”, se pozează cu țarul de la Kremlin, îl laudă sau scuză pe Vladimir Putin în media germană, a acceptat fără nici o reținere ca Schalke 04, echipa de fotbal din Bundesliga, al cărei președinte este, să poarte pe piept numele companiei Gazprom, compania de extracție și comerț cu resurse energetice recunoscută în lumea largă drept brațul economic al serviciilor secrete rusești.
Prietenul comun al celor doi se numește Gerhard Schröder. Fostul cancelar federal, ajuns om de casă al țarului de la Kremlin, este oaspete permanent de onoare în loja vip a echipei minerilor din Gelsenkirchen prezidată acum chiar de Clemens Tönnies.
Nu e de mirare că, la un astfel de anturaj, politicienii germani s-au făcut ani la rând că nu există nici o problemă în industria abatoarelor.
Nu este exclusiv vina concernului de măcelării dar, cum spunea într-o discuție cu Deutsche Welle preotul catolic german Peter Kossen, unul dintre cei care au tras recent semnalul de alarmă în cazul Tönnies, este greu de înțeles de ce un om care câștigă atât de mulți bani pune atât de puțin preț pe condițiile de muncă ale celor care-i aduc profitul.
Cei mai mulți vin din România. Și, până când nu a izbucnit focarul de coronavirus în coloniile în care aceștia trăiesc, Clemens Tönnies nici nu a acceptat să discute despre condițiile precare în care est-europenii trăiesc pentru a munci în abatoarele din estul landului federal Renania de Nord-Westfalia.
Contactați de Deutsche Welle, muncitorii români cazați acolo au fost reținuți în a comunica. Principalul motiv: ”MGM e aici”. Când spun MGM, oamenii se referă la chiar patronul firmei. MGM este un anume Dumitru Miculescu, antreprenor român care a dezvoltat, într-un vechi bloc de birouri din Westfalia, un mic imperiu de firme – șapte, la număr: MGM, MTM, MDS, MDI, DMI, DAN, DAS.
Un pic de afaceri imobiliare și multe domenii care au legătură cu munca în abatoare, inclusiv plasarea forței de muncă. Pare un antreprenor de succes. Unii spun că, de când cu problema epidemiologică, a fost văzut de câteva ori în preajma lui Tönnies. ”Întâlniri pentru discuții strict de afaceri. Nu suntem prieteni”, a comentat Tönnies. În fond, Miculescu nu îi poate livra decât câțiva mii de măcelari, prietenii lui Tönnies îi pun la picioare țări întregi.
Aparent, Dumitru Miculescu este un personaj irelevant în România. Numele lui nu apare niciunde, în presa centrală. La Bistrița sau Calafat nu a auzit nimeni de el. Este cunoscut doar în fieful său, Dâmbovița. La fel cum se întâmplă în mai toate județele României, la fel cum se întâmplă cu mai toți baronii locali.
În Dâmbovița, de unde vine Dumitru Miculescu, afacerile cu carne se învârt în jurul tuturor partidelor. Aici a făcut și Miculescu avere. Mai pe muncă cinstită, mai pe lângă lege. A primit, într-un dosar de mită la Banca Carpatica, printr-o decizie penală a Curții Supreme, o condamnare definitivă cu suspendare la un an și șase luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi întocmirea incompletă sau necorespunzătoare a documentelor financiare şi fiscale.
Ludovic Orban, proaspăt înscris în 2016 drept candidat pentru primăria Capitalei, l-a recomandat pentru funcția de șef al liberalilor din Dâmbovița. Agitatul an politic al lui Miculescu avea să se curme brusc cu demisia de la PNL, din cauza rezultatelor slabe înregistrate în alegerile parlamentare din decembrie 2016.
La o astfel de încrengătură de firme și în anturajul unor politicieni prietenoși, nu mai rămâne decât controlul instituțiilor de control. Miculescu a rezolvat și această asociere.
O firmă, Mialdy Impex SRL, pe care a înființat-o alături de fiica sa în 2006 pentru recrutarea de muncitori, și-a schimbat domeniul de activitate, doi ani mai târziu, specializându-se în prelucrarea cărnii. Apoi și-a schimbat patronii și numele. Noua firmă, M-T Agro Branis SRL, îi avea ca proprietari pe Miculescu și Sandu Marius Tolea și se ocupă de acum de creșterea porcinelor.
Treptat, Tolea a preluat toată partea lui Miculescu și a numit-o administrator pe soția sa, Laurenția. În aprilie 2012, pentru a accede la funcții executive în Direcția Sanitar-Veterinară Dâmbovița, i-a transferat afacerea unei tinere de 22 de ani. Alexandra Raluca Stoica, o nepoată pe care a crescut-o ca pe o fiică, după cum declara Tolea.
Ea este în prezent asociat unic la M-T Agro Branis, dar a început recent și o carieră în structurile supreme de control a industriei alimentare, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, unde este consilier asistent. Unchiul Tolea, fost patron al afacerii fondate de Miculescu, este director executiv al Direcției Sanitar Veterinare Dâmbovița.
După erupția focarului de coronavirus de la Tönnies, politicienii federali și regionali din Germania au lansat în discuție o lege care să oprească această cascadă de subcontractori specializați în eludarea fiscului și de pe urma căreia au de suferit și angajații aduși de firmele de recrutare din Europa de Răsărit.
Dar nu este prima oară. În 2004, același demers legislativ a fost inițiat după așa-numitul caz Ideke, despre care Deutsche Welle a scris la vremea respectivă. Era vorba despre trafic cu măcelari români, la adăpostul unor contracte de muncă aparent legale, binecuvântate de un senator PSD de Bihor, Vasile Duță.
Cetățeanul german Wilfried Ideke a adus peste 1.000 de oameni recrutați prin firme românești în abatoare din Germania. Duță, care era membru în comisia pentru combaterea corupției și cercetarea abuzurilor din Senat, a facilitat urgentarea obținerii documentelor de calificare pentru măcelarii selectați, contra sumei de 400 de euro pentru fiecare dosar.
Fostul senator a primit o condamnare definitivă de cinci ani închisoare. Firmele de intermediere din România, care au făcut plasarea măcelarilor, au scăpat nepedepsite. Asta, în ciuda faptului că se știa că intermediarii practicau ceea ce se numește sclavie modernă: le confiscau documentele angajaților, le înjumătățeau salariile, îi brutalizau sau chiar îi amenințau cu pistolul. Procuratura germană a transmis un dosar întreg colegilor din România. Nici una dintre firme nu a fost deranjată de instituțiile statului român.
Citiți întregul articol în Deutsche Welle.
Măcelari români din Germania, acuzați că au distrus tot în apartamentele în care au fost cazați
Un român venit din Germania și introdus în carantină și-a câștigat în instanță libertatea
GERMANIA: Măsurile guvernului federal privind sezonierii români din agricultură