Un curier român din Germania a strivit o bătrână cu furgoneta după o livrare

Accidentul s-a produs vineri, 15 februarie, în localitatea Holzkirchen, Bavaria, la o casă de bătrâni de pe Austraße.

În jurul orei 12.30, un curier român în vârstă de 34 de ani, din Geretsried, după o livrare a vrut să plece cu furgoneta din fața azilului și a dat în marșarier.

Din motive neclare deocamdată, o bătrână de 72 de ani din München, care își vizita mama la structura pentru pensionari, a ajuns sub vehicul și a fost târâtă mai mulți metri.

Femeia a suferit fracturi multiple și leziuni interne.

A fost transportată de urgență cu elicopterul la un spital din München, dar a murit în ciuda eforturilor medicilor de a o salva.

Poliția din Holzkirchen a început o investigație, condusă de procuratura din München, privind accidentul.

Pentru a se lămuri detaliile tragediei a fost numit un expert.

Martorii accidentului sunt rugați să sune la Poliția din Holzkirchen la numărul 08024/90740.

  •