ACCIDENT ȘOCANT lângă Roma: bebelușul unei românce, aruncat dintr-un autobuz într-o curbă

Cazul șocant s-a întâmplat luni, 31 iulie, la Villanova di Guidonia, provincia Roma. Autobuzul Cotral circula pe strada Tiburtina în direcția Tivoli când, într-o curbă, bebelușul de două luni jumătate a fost aruncat în afară după ce ușa s-a deschis dintr-odată.

Marta Ramona, mama micuțului, este indignată pentru cele întâmplate dar și fericită că fiul ei acum se simte bine, după ce a fost internat 24 de ore la Policlinica Gemelli.

”Vreau să se clarifice imediat ce s-a întâmplat, nu e posibil ca fiul meu să cadă din autobuz”, a declarat românca de 29 de ani, rezidentă la Montecelio. ”Luni la 9.10 am urcat în autobuzul pe jumătate gol pentru a merge la INPS. M-am așezat și îl țineam în brațe pe copilul mai mare, de doi ani, în timp ce bebelușul era în cărucior. La un moment dat autobuzul a virat pe Tiburtina, s-a înclinat și nu știu ce s-a întâmplat, clar este că micuțul a zburat afară”, a mai spus mama.

Potrivit primelor cercetări se pare că în curbă căruciorul s-a răsturnat, lovind ușa autobuzului, care s-a deschis câțiva centimetri, prin acest spațiu micuțul zburând afară. Numai datorită unui miracol copilul nu a ajuns sub roțile autobuzului sau ale vreunei mașini.

”Nu am mai văzut copilul și am început să urlu. Toți au strigat șoferului să oprească, dar nu a făcut-o imediat, a mai mers puțin înainte de a frâna. Apoi am fugit pe stradă, el plângea disperat, dar era viu, asta e ceea ce contează”, a adăugat Ramona.

În urma verificărilor efectuate de Cotral a reieșit că autobuzul, vechi de 13 ani, a intrat în curbă cu circa 30 de km/h. Dacă ar fi mers mai cu viteză, probabil consecințele pentru bebeluș ar fi fost mai grave.

Autobuzul a fost pus sub sechestru și va fi suspus unor verificări tehnice. Procuratura din Tivoli a demarat cercetări în acest caz și îl va audia pe șoferul mijlocului de transport în comun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.