Adolescență în lanțuri. Român, arestat în Italia pentru că și-a chinuit două zile fiul

Poliția italiană a arestat pe 10 aprilie 2019 un român în vârstă de 38 de ani pentru că și-a ținut fiul în lanțuri, fără apă și mâncare.

Totul s-ar fi petrecut, conform agenției de presă italiene ANSA, în Ladispoli, un orășel lângă Roma.

Bărbatul și-a legat băiatul la glezne și apoi cu lanțuri de pat. Nu i-a dat nici apă, nici mâncare,

După două zile, tânărul în vârstă de 17 ani a reușit să scape din lanțuri.

Apoi, folosind o pilă a încercat să-și elibereze gleznele încă imobilizate și sângerânde.

În timp ce încerca să fugă, era terorizat de gândul că tatăl său se va întoarce. Apoi, a cerut ajutorul unei vecine.

Aceasta a anunțat imediat carabinierii care l-au salvat pe băiat și l-au arestat pe român pentru secehstrare de persoane și violență domestică.

Conform Il Messaggero, motivul acestui gest nebunesc împotriva minorului din partea tatălui a fost o banală ceartă.

În urma discuției, tânărul a ieșit din casă, dar tatăl său a fugit în stradă după el pentru ca să-l pedepsească că nu l-a ascultat.

Pedepsele erau de obicei violente.

Românul nu era cunoscut cu antecedente penale, îi place să bea și este proprietarul unei firme de transporturi.

Adolescentul le-a spus carabinierilor că era bătut des de tatăl său, iar mama sa nu intervenea de frica acestuia.

În prezent, bărbatul este închis în penitenciarul din Civitavecchia.

Tribunalul pentru minori va decide dacă tănârul va fi încredințat mamei.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?