AgroMafia: Cosa Nostra, Camorra și ‘Ndrangheta controlează tot mai mult industria alimentară

Publicația Irish Times a făcut o radiografie a modului în care mafioții italieni controlează agricultura și industria alimentară în Europa.

Sifonarea fondurilor europene pentru agricultură a devenit o nouă afacere a Mafiei.

În ultimii ani, mafia s-a infiltrat în tot lanțul alimentar conform organizației Osservatorio sulla criminalità in agricoltura e agroalimentare.

În ultimul timp, organizațiile mafiote au cumpărat la preț de nimic ferme, turme de animale și restaurante.

Agromafia, cum sunt denumite aceste organizații, și-a dublat afacerile de la 12,5 miliarde de euro în 2011 la 22 de miliarde în 2018.

Conform unor date statistice, 15% din afacerile lor se învârt în industria alimentară.

Profesorul de drept Stefano Masini a declarat că acest tip de afaceri sunt profitabile și nu sunt periculoase, așa cum sunt cele cu droguri.

De la vinurile Chianti la uleiul de măsline din Puglia, mafia este peste tot.

Din datele Poliției Italiene, organizațiile criminale care au investit cel mai mult în agricultură sunt: Cosa Nostra din Sicilia, Camorra din Napoli și ‘Ndrangheta din Calabria.

Giuseppe Governale, șeful Direcției Antimafia, a declarat că legăturile mafioților cu pământul sunt foarte strânse.

„Mafia a reușit întotdeauna să exploateze vulnerabilitățile țării pentru că are capacitatea de a se adapta”, a declarat Governale.

„‘Ndrangheta controlează 80% din comerțul cu cocaină în Europa. Are atât de mulți bani încât șefii săi sunt dispuși să investească în agricultură și să piardă 50% din din suma investită doar pentru a face bani curați”, a mai spus șeful Antimafia.

Se pare că Matteo Messina Denaro, care în ultimii 25 de ani este cel mai căutat mafiot italian, a investit masiv în măsline.

Diabolik, cum este cunoscut, el a devenit unul dintre capii Cosa Nostra după arestarea în 2006 a lui Bernardo Provenzano și a lui Salvatore Lo Piccolo în 2007.

În ultimii ani, tot mai multe domenii de activitate din Italia au căzut sub influența organizațiilor mafiote.

Poliția susține că s-au format alianțe între acestea. Camorra și Cosa Nostra au căzut de acord în 2016 să își impună firmele lor ca furnizori și transportatori către și dinspre cele mai mari piețe angro din Italia.

Mafia este implicată și în contrafacerea alimentelor.

„Falsificarea produselor alimentare este în prezent a doua afacere profitabilă în UE după traficul de droguri”, a explicat Chris Vansteenkiste de la Europol.

Piața produselor bio este cea mai afectată de falsuri. Mafioții italieni importă grâu din România și îl etichetează drept bio, ceea îi triplează prețul.

Unele dintre cele mai cunoscute produse italiene mozzarella di bufala campana și Parmigiano-Reggiano sunt cele mai falsificate.

S-au găsit cazuri în care mozzarella a fost albită cu detergent, uleiul de măsline a fost amestecat cu ulei ieftin importat din Africa, pâinea a fost făcută cu azbest sau rumegus, iar vin ieftin a fost reambalat ca Brunello di Montalcino, celebrul vin din Toscana.

În februarie 2017, 42 de membri ai clanului calabrez Piromalli au fost arestați și 40 de ferme confiscate într-un dosar de exportul în SUA de ulei de măsline contrafăcut.

Poliția italiană susține că jumătate din uleiul extra virgin de măsline din Italia este amestecat cu ulei de calitate slabă, ieftin. Pe plan mondial, procentul este mai mare.

Cu toate că Mafia s-a infiltrat în toate nivelurile industriei alimentare, există și italieni care se opun.

În unele zone, fermierii s-au asociat. În Calabria, una dintre cele mai sărace regiuni ale Europei, activistul Vincenzo Linarello a înființat Goel, o asociație de 30 de ferme bio care nu au legătură cu Mafia.

Mulți dintre membrii asociației au intrat în vizorul ‘Ndrangheta.

„Mafia vrea să ne descurajeze, să ne oprească să arătăm că putem fi liberi și că nu ascultăm de ea”, a spus Linarello.

El a explicat că mafioții dau de înțeles că nimic în Calabria nu este posibil fără ‘Ndrangheta și a explicat jurnaliștilor de la Irish Times cum funcționează sistemul acesteia.

„Încep prin a cere o mică favoare: să angajezi pe cineva numit de ei. Apoi, să îți cumperi un tractor de la ei. Și tot așa, încet, încet, ajungi să pierzi controlul pământului și apoi renunți”.

În Italia există din 1996 o lege care stipulează că terenurile și bunurile confiscate de la Mafie trebuie să fie folosite în proiecte ale comunității locale.

Până acum 11.000 de proprietăți au fost confiscate, o treime dintre acestea fiind ferme.

În Corleone, fieful Cosa Nostra, fosta casă a lui Toto Riina este sediul unei ferme legume bio de 150 de hectare. Aici lucrează foști dependenți de droguri.

În aprilie 2018, două dintre tractoarele fermei, două remorci și un camion au fost incendiate. Prejudiciul a fost de 70.000 de euro. Cel care conduce ferma se gândește serios să renunțe.

În Palermo, unul dintre cei mai cunoscuți bucătari, Natale Giunta, a fost vizitat de mafioți la scurt timp după ce și-a deschis în 2012 un nou restaurant.

„Erau trei, pe unul îl știam. Au spus că nu am cerut permisiunea și mi-au cerut 2.000 de euro lunar, iar de Crăciun și Paște, dublu”, a povestit Giunta.

El a refuzat să plătească. Ca urmare, o camionetă folosită la catering a fost incendiată și s-a tras asupra localului. De atunci, Giunta beneficiază de protecția poliției.

Mafia deține toate palierele lanțului alimentar, de la ferme la restaurante.

Se estimează că mafioții dețin 5.000 de restaurante în Italia. În Roma și Milano, unul din cinci restaurante este al unui clan mafiot.

„Mafia este o buruiană și avem nevoie de un ierbicid puternic să scăpăm de ea”, a spus șeful Antimafia, Giuseppe Governale.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"