Berlusconi l-ar vrea ministru de INTERNE pe Matteo Salvini, liderul de la Lega Nord

Liderul partidului italian de extremă dreapta Liga Nordului, Matteo Salvini, ar putea deveni ministru de interne într-un eventual nou guvern conservator, consideră fostul premier Silvio Berlusconi, relatează dpa.

“Fiind un atacant central, cred că va fi bun la Ministerul de Interne”, a declarat Berlusconi despre Salvini, folosind un termen din fotbal.

Fostul şef de guvern a mai spus, în declaraţii pentru postul TV La7, că este gata să-şi asume din nou acest post, în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde a contestat interdicţia pe care i-a impus-o justiţia italiană de a mai ocupa funcţii publice, îi va da câştig de cauză.

El a adăugat însă că “nu este foarte probabil” ca instanţa de la Strasbourg să ia o decizie în acest sens în timp util înainte de alegerile legislative din Italia, prevăzute pentru 4 martie.

Dreapta condusă de fostul prim-ministru Silvio Berlusconi a câştigat în noiembrie anul trecut alegerile regionale desfăşurat în Sicilia, devansând Mişcarea 5 Stele (M5S), populistă şi antisistem, într-un scrutin considerat ultimul mare test înaintea alegerilor legislative.

Berlusconi (81 de ani) a fost condamnat în 2012 la patru ani de închisoare pentru evaziune fiscală în dosarul Mediaset, pedeapsă redusă ulterior la un an în urma unei amnistii, dar nu a fost încarcerat, legislaţia permiţându-i, având în vedere vârsta înaintată, să opteze pentru munca în folosul comunităţii. În final, el şi-a ispăşit astfel pedeapsa ajutând o zi pe săptămână personalul unui azil de bătrâni. Dar între timp parlamentul de la Roma a votat şi o lege anticorupţie care nu le permite celor condamnaţi definitiv la cel puţin doi ani de închisoare cu executare să candideze pentru o funcţie publică timp de şase ani.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.