Brăileancă de 12 ani, campioană în Italia. „A fost foarte greu pentru noi ca români să ascultăm imnul Italiei“

O fetiță în vârstă de 12 ani a ajuns campioana Italiei la haltere.

„A fost foarte greu pentru noi ca români să ascultăm imnul Italiei“, a spus mama fetei, conform Adevărul.

Mihaela Trandafir este o adolescentă născută la Brăila și trăieşte mai mulţi ani în Cervignano del Friuli.

Ea a câştigat zilele trecute trei medalii de aur la Campionatul Naţional de Haltere U13 al Italiei.

În vârstă de 12 ani, Mihaela a concurat la categoria 71 de kilograme.

Românca a reprezentat clubul Miossport din Cervignano Del Friuli, o mică localitate din nord-estul Italiei.

Mihaela Trandafir trăieşte de mai bine de patru ani împreună cu părinţii şi cu sora ei în Italia.

A încept halterele acolo, la vârsta de 8 ani și este considerată un adevărat fenomen.

În tot acest timp, nimeni din cadrul Federaţiei Române de Haltere nu s-a interesat de ea, deşi performanţele deveneau tot mai vizibile, scrie sursa citată.

„Păcat de România că pierde şi valorile odată cu toată forţa de muncă. Copiii nostri talentaţi fac performanţă sub alte steaguri. A fost foarte greu pentru noi, ca români, să ascultăm imnul Italiei, la începutul concursului, dar ne-a bucurat victoria fiicei noastre”, a declarat Gianina Trandafir, mama campioanei.

Vestea că o junioară din România a devenit campiona Italiei la haltere a trezit puternice reacţii emoţionale din partea românilor din diaspora.