Skip to content

Cercetătorii au decis: Italienii se pot considera BĂTRÂNI numai după 75 de ani

Populația italiană se poate considera mai tânără. S-a decis în mod oficial că o persoană poate fi considerată „bătrână” numai după 75 de ani. Noutatea vine de la Congresul Național al Societății Italiene de Gerontologie și Geriatrie (SIGG) care s-a ținut la Roma.

„O persoană de 65 de ani are astăzi forma fizică și cognitivă a uneia de 40-45 de ani de acum 30 de ani. Și una de 75 de ani cea a unui individ care avea 55 de ani în 1980”, explică Niccolò Marchionni, profesor la Universitatea din Firenze și director al Secției Cardiovasculare de la Spitalul Careggi.

„Astăzi ridicăm ștacheta vârstei la un prag adecvat speranței actuale de viață din țările cu dezvoltare avansată”, spune Marchinnoni.

„Datele demografice ne arată că în Italia speranța de viață a crescut cu circa 20 de ani față de prima decadă a anilor 1900.

În plus, mare parte a populației cu vârsta între 60 și 75 de ani este în formă optimă și fără boli ca efect a întârzierii maladiilor și a vârstei morții”.

Geriatrii lansează adoptarea unei definiții dinamice a conceptului de „îmbătrânire” care să se adapteze „condițiilor demografice și epidemiologice schimbate. Și ținând cont că din punct de vedere științific ești bătrân atunci când speranța medie de viață este de zece ani”.

În prezent cercetările științifice stabilesc la 85 de ani longevitatea femeilor italiene, și la 82-83 de ani cea a bărbaților italieni.

„De altfel, realitatea este sub ochii tuturor – încheie profesorul – o persoană care are 65 de ani în zilele noastre nu o mai putem percepe a fi bătrână”.

Conform ultimelor publicate de World Health Rankings în 2018 , speranța medie de viață în România este de 75,2 ani. În cazul femeilor speranța de viață este de 79 de ani, a bărbaților de 71,6. Așadar, românii se pot considera bătrâni mult mai devreme.

Un olandez de 69 de ani cere să-i fie redusă vârsta legală cu 20 de ani. „Sunt discriminat pe piața muncii și în viața sentimentală”