Skip to content

Criminală din Orăștie, capturată în Italia. A ucis un tânăr în urmă cu 12 ani

Tânăra din judeţul Hunedoara, care se sustrăgea executării unei pedepse de 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, a fost capturată în Italia, anunță Inspectoratul General al Poliţiei Române – IGPR.

Conform IGPR, femeia era dată în urmărire internaţională, fiind clasificată în categoria „Most Wanted”, după ce a fost condamnată definitiv de Tribunalul Hunedoara la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de omor calificat.

În noaptea de 15 spre 16 septembrie 2007, în apropierea unei discoteci din localitatea Tâmpa, judeţul Hunedoara, împreună cu alte două persoane, femeia a lovit un bărbat, provocându-i leziuni în urma cărora acesta a murit.

Conform sursei citate, femeia a fost prinsă de carabinierii Unităţii de Investigaţii din Napoli, după ce a fost localizată în localitatea Scafati.

„În cauză a fost demarată procedura de predare a persoanei depistate”, se precizează în comunicat.

Potrivit agenţiei italiene de presă ANSA, femeia reţinută este Ana Maria Murg, în vârstă de 30 de ani, condamnată după ce în 2007, când avea 18 ani, a participat la uciderea unui tânăr de aceeaşi vârstă.

L-a lovit cu pumnii şi picioarele, apoi cu o bâtă de baseball, iar victima a decedat după două zile în spital din cauza loviturilor primite.

Bărbații împreună cu care a comis crima au dispărut și ei imediat după atac și încă sunt căutați.

Este vorba despre Silviu Bogdan Bruzlea, 32 de ani, și  Sorin Vasile Benegui , 33 de ani.

Italia: Poliția a confiscat BMW-ul unei românce. Femeia circula de peste două luni cu numere străine

Peste 100 de ani de închisoare pentru hoți de cupru din Italia. „Expertul” în tăiatul cablurilor, un român

ITALIA: Salariul minim pe care trebuie să-l încaseze îngrijitoarele, menajerele și bonele în 2019