Diana, o româncă plecată în Italia la opt ani: „România, cu defecte și calități, va rămâne mereu țara mea!”

Diana a plecat cu familia din România pe când încă era un copil. Părinții au dorit ca ea și sora ei să aibă o viață mult mai bună decât cea pe care le-o puteau oferi în țară. Astfel, au luat calea Italiei.

Românca, acum în vârstă de 22 de ani, originară din Râmnicu Sărat, județul Buzău, a ajuns la opt ani în Arezzo, un oraș din regiunea Toscana. Integrarea în noua țară nu a fost una lipsită de greutăți, însă acum Diana este o tânără puternică, lucrează și încearcă să-și îndeplinească toate visurile.

Într-un interviu realizat de News Romania, tânăra româncă povestește pas cu pas experiența pe care a trăit-o, de la plecare și până în prezent. Povestea ei este fascinantă și emoționantă.

Care au fost motivele care au determinat familia ta să plece din țară? Și de ce Italia?

Familia mea a plecat din România pentru a ne oferi mie și surorii mele un viitor mai bun. Un viitor în care să nu ne lipsească nimic. Îmi aduc aminte o zi, de dinainte de a pleca în Italia, când eram cu mama de mână prin oraș și voiam un cornuleț de la magazin. Mama nu a putut să mi-l cumpere, iar eu nu înțelegeam motivul. M-a strâns în brațe și mi-a spus că o să facă tot posibilul să îmi ofere tot ce vreau. Acum, când sunt mare, știu că ea a plâns în acea zi pentru că nu avea bani. Nu știu exact motivul pentru care au ales Italia, în perioada aceea se câștiga bine acolo.

În România, tata lucra ca brutar, iar mama într-o croitorie. Când am venit în Italia, amândoi au lucrat în domeniul curățeniei.

Ce ai simțit când ai aflat că vei pleca?

Eram mică, aveam 8 ani, nu înțelegeam bine ce înseamnă. Eram obișnuită cu copilăria superbă pe care am avut-o, nu știam cum o să fie, ce o să fac și unde o să ajung. Sau pe cine o să cunosc. Eram curioasă. Curiozitatea m-a făcut să fiu puternică și să încep totul, chiar totul, de la început.

Îți aduci aminte cum au fost primele zile în noua țară?

Primele zile în Italia mi le aduc aminte foarte bine, nu le voi uita niciodată. Am ajuns seara, eram foarte obosiți, dar drumul a fost fantastic. Lângă casă era un magazin alimentar și ne-am oprit, am cumpărat ceva, apoi ne-am dus acasă. A doua seară am fost cu tatăl meu să cumpărăm pizza, pe jos, mână de mână.

Cum  a fost prima mea pizza? Cum este de fiecare dată când o mănânc: bună de tot!!! Adevărul este că în Italia se mănâncă bine.

Pizza mea preferată

Ți-a fost greu la început?

Nu a fost greu pentru mine să încep viața aici. Nu voiam nimic imediat, aveam tot timpul, pentru toate. Îmi aduc aminte că tatăl meu avea un scuter vișiniu cu care mergea la serviciu. Eu îmi doream foarte mult ceea ce vedeam la alți copii, dar nu puteam să am în România: o păpușă Barbie. I-am cerut tatei această păpușă și a doua zi a sosit acasă cu scuterul acela vișiniu, iar în brațe avea două păpuși la fel. Una pentru mine și una pentru surioara mea.

Tatăl meu drag mi-a dat tot ce am cerut, doar într-o zi! Era superb.

Au trecut mai multe luni și tata a cumpărat o mașină. Erau sărbătorile de iarnă și am intrat cu el în mașină. Dar nu avea permis încă. Mi-a spus să privesc peretele casei foarte atent, eu mă uitam și la un moment dat parcă mă mișcam fără să mă mișc. Tata a condus puțin mașina și eu eram foarte emoționată. Nu o să uit niciodată acest episod. Italia mi-a oferit multe în viață până acum.

Cum au decurs lucrurile privind școala? 

Mama m-a înscris la școală. Eram foarte îngrijorată deoarece nu știam să vorbesc limba italiană și nu aveam niciun prieten. Prima zi a fost foarte grea. Nu vorbeam și nu înțelegeam nimic. A trebuit să refac clasa întâi, ca să încep să vorbesc limba. Cu timpul am început să înțeleg și am remarcat că nu toți copiii vorbeau frumos despre mine.

Am avut parte și de discriminări, cred că orice persoană are, mai ales atunci când este mai bună decât altele. Când eram în România aveam 30 de kg. În Italia am ajuns în primii ani de școală la 65. Nimeni nu voia să stea cu mine, eram aproape mereu singură și tristă. Apoi am intrat în clasa a 8-a. Aici școala primară durează 5 ani, apoi urmează trei ani de gimnaziu și alți cinci de liceu.

Porto Ercole – Locul meu preferat din Italia

Din clasa a 8-a și până în clasa a 10-a a fost superb. Viața mea s-a schimbat total. Aveam multe prietene, am slăbit 20 de kg și eram foarte respectată în școală. Asta îmi doream de mult. În anii de liceu mi-am făcut grupul meu de prietene, petreceam mult timp împreună. Bacul l-am luat cu 85 de puncte din 100.

Au continuat să existe persoane invidioase care mă criticau din orice, însă am învățat să ridic capul sus și să fac ceea ce îmi place. Aceasta a devenit filosofia mea de viață, pe care am înțeles-o și mai bine de curând.

Nu mi-am dorit să urmez o facultate, după terminarea liceului am început să muncesc și locuiesc împreună cu prietenul meu Lorenzo de aproape trei ani.

Castiglion Fiorentino

Familia mea s-a stabilit în Anglia, iar eu am decis să rămân aici, împreună cu el. A fost o decizie dificilă și poate că multe persoane mă critică pentru alegerea făcută, dar eu sunt fericită și asta contează. Îmi iubesc enorm familia, mi-e foarte dor de ei, este dificil și pentru mine, dar cred că fiecare persoană are un drum de parcurs. Și acest drum nu poate fi mereu drept, dar noi avem datoria să îl transformăm într-un drum plăcut pentru noi înșine.

În ce domeniu lucrezi acum și care sunt principalele tale pasiuni?

În prezent lucrez într-o firmă de broderii. Îmi place mult, pentru că este o muncă frumoasă și nu foarte dificilă. Eu cred că la serviciu o persoană trebuie să fie fericită cu ceea ce face.

Am terminat un liceu de arte. Îmi place să desenez, îmi place creativitatea. În timpul meu liber desenez, ascult muzică, mă duc să fac cumpărături. Orice ar putea să facă o fată de 22 de ani.

Câteodată mă gândesc că am crescut prea repede, mă simt prea mare pentru anii mei. La 22 de ani deja locuiesc împreună cu un băiat, conduc o mașină și mă duc la serviciu. Fac curățenie, sunt foarte atentă la asta (un defect de-al meu), mă duc să cumpăr mâncare, gătesc. Mă uit la mine și o văd pe mama, exact cum făcea ea. Și mă întreb: oare trece timpul prea repede, sau m-am schimbat eu? Nu știu să răspund, dar nu aș schimba nimic.

Ce ai realizat și ce îți dorești cel mai mult să realizezi în Italia? Consideri că tinerii din Italia sunt avantajați față de cei din România?

Aș dori să mă căsătoresc aici și să am un copil, dar toate la timpul potrivit. Visul meu era să găsesc de lucru, și am găsit. Să fiu independentă, și sunt. Să conduc o mașină, și conduc un Audi TT. Pentru moment sunt fericită, iar acesta este doar începutul.

Tinerii din Italia sunt avantajați total doar dacă au cetățenia italiană. În România? Nu știu ce să zic. Nu cunosc prea bine România, nu știu multe despre ea și nu o judec. Acolo am stat până la vârsta de 8 ani, eram mică și nu știam ce înseamnă să ai ceva concret în viață. Probabil lucrurile s-au schimbat în țară până acum, probabil sunt mai multe posibilități de muncă și nu numai. Eu sper asta, pentru că îmi iubesc țara și așa va fi mereu, dar mi-am construit viața mea aici, în Italia, și viitorul meu îl văd acolo unde este familia pe care o voi crea.

Viitorul meu îl văd în Italia, de aceea doresc să obțin cetățenia pentru a avea aceleași drepturi cu cele ale italienilor.

Faptul că ești de origine română consideri că e un avantaj, sau un dezavantaj?

Îmi place faptul că sunt româncă, pentru că am altă cultură, am alt mod de a vedea lucrurile. Sunt o fire vulcanică și câteodată, când mă enervez, îmi scapă câte un cuvânt urât în română. Știu că nu este bine, dar mă distrează asta. Unele persoane au prejudecăți în privința românilor și pornești de multe ori cu un dezavantaj în orice situație, însă când te cunosc mai bine ca persoană majoritatea își schimbă atitudinea.

Sunt româncă oriunde mă duc și pot spune că sunt mândră de asta.

Ții legătura cu alți români? Cum ți se par românii în comparație cu italienii, e vreo diferență?

Țin legătura cu alți români, am mulți prieteni cu care mă înțeleg foarte bine. Chiar și una dintre colegele mele este româncă și avem o relație cordială. Poate că românii, față de italieni, te apreciază mai mult. Nu este însă o regulă: există persoane și persoane, atât printre italieni, cât și printre români. Eu cunosc persoane bune și amuzante, în compania cărora mă simt foarte bine.

Ai mai fost în România de când ai plecat? Ce apreciezi cel mai mult la România? Ce nu îți place?

Am fost în România acum trei ani, o să mă duc din noul anul acesta în august, pentru o săptămână. În România îmi place foarte mult peisajul. Natura, în țara în care m-am născut, este extraordinar de frumoasă, dar și în Italia sunt locuri deosebite. Rudele mele sunt în țară și abia aștept să le văd.

Îmi este dor de mâncărurile din România. Preferatele mele sunt mâncarea de cartofi, ciorba de burtă, varza la cuptor, supa de roșii, plăcintele cu brânză etc.

Nu îmi place un lucru în România: unii tineri. Ca să fii apreciat de cei din jur, trebuie să fii tu însuți, adevăratul tu. În țara mea se pare că mulți tineri au uitat asta. Când merg pe stradă, în România, văd fete mai mici decât mine, mult mai mici, încercând să se transforme în ceva ce nu sunt. Îmbrăcate în mod atrăgător, machiate, cu gene și unghii false. Ok, ești frumoasă în acest mod, nimic de zis, dar nu ești tu. În orice persoană există o frumusețe interioară care se naște din bunătate. Când ai înțeles asta, genele false nu mai contează, și nici felul în care ești îmbracată, pentru că lumea se concentrează mai mult pe tine ca om. Te vede fericit, te vede cu ochii plini de iubire. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne aranjăm sau să ne îmbrăcăm cu o bluză mai decoltată, dar nu forțați procesul de înfrumusețare.

România este țara mea frumoasă, cu defecte și calități, va rămâne mereu țara mea!

VREI ȘI TU SĂ NE POVESTEȘTI DESPRE EXPERIENȚA TA ÎN STRĂINĂTATE? Te invităm să trimiți un e-mail REDACȚIEI NOASTRE la adresa redactia@newsromania.ro

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA