Skip to content

Doi români, prinși la AMATRICE cu fier furat de la o clădire prăbușită după cutremur

Hoții au reușit să se apropie în plină zi de o zonă de stocare a resturilor unei clădiri care s-a prăbușit la Amatrice după seismul din 2016 și să încarce în furgoneta lor o cantitate enormă de fier.

Teritoriile localităților Amatrice și Accumoli fac din august 2016 obiectul unei activități de control 24 din 24 de ore din partea carabinierilor de la comandamentul din Rieti, sprijiniți de batalioane de carabinieri din întreaga Italia, în scopul combaterii furturilor.

Tocmai în acest context, luni dimineață, 5 noiembrie, o patrulă a carabinierilor a intervenit la locul prăbușirii hotelului Il Castagneto din Amatrice, imobil acum demolat, unde două persoane de origine română au decis să fure tot fierul pe care le-au găsit pentru a-l duce apoi la un depozit de reciclare a fierului vechi.

Românii, rezidenți în apropiere, după ce au încărcat o furgonetă cu numere bulgărești cu 400 de kg de fier, și în timp ce încă mai căutau printre resturile clădirii, au fost surprinși de carabinieri în flagrant delict.

Cei doi au fost duși la cazarmă și identificați, militarii descoperind că aceștia aveau deja antecedente penale pentru multiple alte furturi de materiale feroase.

Pe numele românilor, S.M.J. de 23 ani, și C.I. de 25 ani, au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunea de furt agravat în complicitate, iar fierul și furgoneta au fost puse sub sechestru.