Explozie lângă Roma: Nouă persoane au fost rănite – VIDEO

Zece persoane, printre care trei copii, au fost rănite luni într-o explozie provocată de o scurgere de gaze în centrul localităţii italiene Rocca di Papa, la circa 25 km sud-est de Roma, transmite dpa, conform Agerpres.

Explozia s-a produs în clădirea primăriei din Rocca di Papa, localitate situată nu departe de reşedinţa de vară a papei, de la Castel Gandolfo.

Un copil a suferit răni grave, dar viaţa sa nu este pericol, a declarat comisarul regional pentru sănătate, Alessio D’Amato.

Copilul şi un adult care au suferit arsuri au fost spitalizaţi, a indicat comisarul.

Alţi doi copii au fost duşi la spital de către familiile lor, iar şase adulţi au primit îngrijiri medicale la locul incidentului, a precizat responsabilul.

Copiii răniţi se aflau într-o grădiniţă adiacentă clădirii primăriei, a relatat agenţia ANSA.

Potrivit presei italiene, primarul Emanuele Crestini se numără printre persoanele grav rănite.

Explozia a distrus parţial faţada clădirii şi a declanşat un incendiu.

Serviciul de pompieri a postat pe Twitter o filmare în care se văd resturi de la explozie pe strada din faţa primăriei. Printre acestea nu au găsite însă alte victime, au precizat pompierii.

Un comunicat al companiei de gaz Italgas atribuie vina pentru explozie unei terţe firme, căreia nu îi indică însă numele. Lucrările efectuate de aceasta în afara sediului primăriei au avariat ţevile de gaz subterane, provocând o scurgere, afirmă Italgas.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?