În Italia a început depunerea cererilor pentru încasarea „venitului de cetățenie”

Cetățenii din Italia au început miercuri, 6 martie, să depună cereri pentru a beneficia de noul venit de cetăţenie, o subvenţie destinată să scoată din sărăcie aproximativ cinci milioane de persoane, transmite DPA.

“Reddito di cittadinanza” sau venitul de cetăţenie este o promisiune a liderului Mişcării Cinci Stele (M5S), vicepremierul Luigi di Maio. Această măsură este promovată de autorităţi ca un răspuns la triplarea ratei sărăciei în Italia între 2007 şi 2017.

Însă unii critici subliniază că este vorba de o mită electorală, având în vedere că primele plăţi ar urma să fie acordate chiar înaintea alegerilor europarlamentare din luna mai.

“Astăzi ne ţinem promisiunea. Statul începe, în sfârşit, să aibă grijă de cei care sunt invizibili”, a spus Luigi Di Maio, pentru postul de radio RTL 102,5.

În pofida aşteptărilor, nu au apărut cozi la ghişeele Poştei şi la centrele de asistenţă fiscală unde persoanele pot depune cerere pentru aceste subvenţii.

Românii din Italia vor putea încasa 780 de euro lunar. Care sunt condițiile de acordare

Cererile pentru acest venit, cuprins între 40 şi 780 de euro pe lună pentru o persoană fizică, şi care poate ajunge până la 1.300 de euro pe lună pentru familii, pot fi depuse şi online.

“Sincer, nu a fost uşor. Am fost nevoit să cer ajutorul cuiva care este mai tânăr şi mai priceput cu computerele decât mine”, a spus o persoană în vârstă de 65 de ani, care nu a dorit să îşi dezvăluie numele, dar care s-a declarat fericită că autorităţile au introdus acest venit suplimentar.

Poşta italiană ar urma să emită carduri de creditare beneficiarilor, iar acestea vor ajunge la solicitanţi în cursul lunii aprilie, astfel încât luna mai să fie prima în care banii efectiv vor intra în posesia celor care se încadrează în criterii, scrie Agerpres.

  •