Poliția Română a anunțat într-un comunicat de presă că 16 condamnați de instanțele de judecată italiene au fost transferați pe 12 septembrie 2019 sub escortă din Italia în România.

Condamnații au vârste cuprinse între 24 și 59 de ani și vor continua executarea pedepsei în penitenciarele din România.

Aceștia au fost aduși în țară sub o escortă a Poliției Italiene cu un zbor militar de pe Aeroportul Ciampino din Roma pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Cei în cauză au fost condamnați de instanțele italiene la pedepse cuprinse între trei ani și închisoare pe viață pentru comiterea pe teritoriul Italiei infracțiunilor de: furt calificat, viol, omor, tâlhărie, trafic de persoane, proxenetism, act sexual cu un minor, evadare, ultraj, amenințare sau infracțiuni rutiere.

Transferul celor 16 persoane condamnate a făcut obiectul schimbului de date și informații pe canalul cooperării polițienești, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R..

Cei în cauză au fost preluați de pe aeroport de Administrația Națională a Penitenciarelor în vederea încarcerării în Penitenciarul Rahova.

La întoarcerea la Roma, aeronava militară a preluat doi cetățeni români care erau căutați de autoritățile italiene în baza unor mandate europene de arestare.

Aceștia își vor ispăși pedeapsa în Italia, unul dintre ei fiind urmărit internațional pentru viol, iar al doilea pentru omor.

Nu este primul transport de acest fel.

Pe 2 aprilie 2019, autorităţile italiene au transferat în România alți 13 deţinuţi români care își execută în prezent pedepsele privative de libertate în penitenciare din țară.

Cei 13 deținuți au fost condamnați pentru viol, omucidere, sclavie, furt calificat, contrabanda, răpire si sechestrare de persoane.

Repatrierea acestor deținuți face parte dintr-un plan lansat de Ministerul de Interne in colaborare cu Ministerul Justiției din Italia pentru trimiterea unor deținuți prezenți în închisorile italiene în țările lor de origine.

Salvini cere CASTRARE chimică pentru un român care a violat o studentă în Italia

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?