ITALIA: Câinele unui om al străzii român, mort de cancer la începutul lunii, a fost adoptat

Ion Petre, un om al străzii român în vârstă de 67 de ani, care de ani de zile trăia la Martinsicuro, a fost înmormântat în cimitirul din Castelplanio, provincia Ancona.

S-a stins din viață pe 10 decembrie din cauza unei boli foarte grave, scrie Il Messaggero.

Petru, așa îl numeau toți în oraș, trăia de ani de zile în spatele cimitirului din Martinsicuro, alături de colegul lui de suferință Rex, un câine al străzii, cu care împărțea puțina mâncare pe care și-o putea permite și un adăpost improvizat.

După moartea soției și a unui fiu, Petru a decis să plece din România stabilindu-se în Martinsicuro, provincia Teramo.

Vorbea puțin, despre el nu se știa aproape nimic: era mereu timid și niciodată insistent când se apropia de geamul unei mașini, oprită la semafor, pentru a cere ceva mărunțiș.

Trăia din cerșit și din ajutorul pe care deseori i-l ofereau persoanele bune la suflet: încălțăminte, pături, haine și ceva de mâncare.

Deseori își îneca suferința, care se întrezărea în ochii lui fără mister, într-un pahar de vin. Acest lucru unora nu le plăcea și începuseră să-l privească cu neîncredere.

Uneori își încerca norocul la loterie visând la o sumă de bani care i-ar fi putut dărui puțină ușurare, dar cu siguranță nu fericirea, viața i-o negase deja de ani de zile.

Însă mulți țineau la Petru și au început să se intereseze de soarta sa, precum Antonio Maurizi care, pe lângă faptul că i-a furnizat o rulotă poziționând-o pe un teren din spatele locuinței sale, începuse o bătălie cu instituțiile pentru a i se asigura tratamentul necesar pentru grava boală care pe 10 decembrie l-a luat dintre noi.

Antonio a fost cel care l-a dus la Spitalul Giuseppe Mazzini din Teramo unde în urmă cu ceva vreme i-a fost diagnosticată tumoarea.

Pentru că nu era în regulă cu documentele în Italia, existau mai multe probleme bicrocratice care trebuiau depășite pentru a i se asigura tratamentul. Chiar și după moarte au continuat problemele.

Însă datorită bunătății unor cetățeni care îl aveau la inimă, a fost găsit unul dintre copiii lui care trăiește în Germania și care, după dispariția lui Petru, s-a dus în Italia ca să-l îngroape creștinește. Pe 21 decembrie autoritățile din Castelplanio au acceptat să fie înmormântat în cimitirul din oraș.

Din câte s-a înțeles, în toți acești ani Petru nu a vrut niciodată să comunice cu copiii lui, să le spună unde este și cum trăiește, decizând să trăiască în solitudine la marginea societății, cerșind, dar fără a face vreodată rău cuiva.

O poveste tristă care însă, tocmai de Crăciun, a avut și o parte pozitivă: câinele său, care a rămas alături de el până la ultima suflare, a fost adoptat. O doamnă din Martinsicuro, care dintotdeauna a încercat să-l ajute pe Petru, l-a luat în grija ei.

SPANIA: Un român, om al străzii, a returnat o servietă cu 5.700 de euro

O irlandeză și un spaniol, arestați pentru uciderea și incendierea unui cerșetor olog român în Insulele Canare

AUSTRIA: Un român a trăit neobservat în Prater timp de opt ani

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?