ITALIA: „Credeam că trăiesc cu Nando, de fapt trăiam cu Vasile”. Partenera românului dispărut de la 16 ani dezvăluie adevărul

„Nu e un om al străzii, trăia cu mine, spunea că se numește Luttazzi și nu poate să lucreze pentru că nu are documente. Am aflat de la <Chi l’ha visto?> că de șase ani sunt cu altcineva decât cel cu care credeam că trăiesc”, povestește șocată iubita românului găsit la sfârșitul lunii iunie pe stradă, alături de câinele său, după ce familia îl dăduse dispărut de opt ani.

Tânărul, pe numele său real Fernando Vasile Mihai, a dispărut din Palombara Sabina, un mic orășel din provincia Roma, la vârsta de 16 ani. A fost găsit opt ani mai târziu, la 24 de ani, în centrul Genovei, în apropiere de Poșta Centrală, pe 25 iunie, datorită semnalărilor spectatorilor emisiunii <Chi l’ha visto?>.

Kami, 26 de ani, acum fosta parteneră de viață a românului a povestit toate minciunile pe care i le-a înșirat Nando, căci cu acest nume i s-a prezentat românul.

„Mi-a spus că este italian, roman și că are numele de familie Luttazzi și, în schimb, se numea Vasile și este român. El a spus că are 28 de ani și că este singur, că nu are familie, în schimb are 24 de ani și membrii familiei îl căutau, m-am simțit foarte prost să aflu și acum nu mai vreau să-l văd … “.

Și Kami adoră să trăiască fără reguli și să călătorească, dar a avut întotdeauna o slujbă de ospătar care îi permite să trăiască și să plătească pentru o casă: a aflat despre identitatea partenerului ei de la niște prieteni care se uitau la emisiunea <Chi l’ha visto?>. „Uită-te la TV, vorbesc despre Nando … “, i-au spus aceștia.

A fost un șoc – a povestit tânăra la Telenord – pentru că povestea lor de iubire, deși cu o mie de suișuri și coborâșuri, a fost una reală, importantă.

La început tânăra l-a găzduit pe Nando în casa părinților, apoi în casa ei din Struppa, unde locuiește acum, unde au locuit împreună până pe 25 iunie, ziua în care mama și unchii lui s-au dus la Genova pentru a-l lua și a-l duce acasă.

Desigur, povestea lui Nando era plină de ciudățenii și semne de întrebare: a spus că a lucrat cu ani în urmă în Germania, dar în același timp a refuzat să lucreze la Genova, spunând că nu poate pentru că nu are documente, dar Kami nu a înțeles niciodată de ce refuza chiar și locuri de muncă la negru.

Așa că singurul mod în care Nando a strâns niște bani a fost cerșind cu câinele său, în fața oficiului poștal central de pe Via Dante, unde mergea în fiecare după-amiază. Deși Kami nu era de acord pentru că nu considera a fi un lucru demn.

Cât a câștigat? „Aproximativ douăzeci de euro pe zi” relatează fata care povestește și despre vacanțele cu Nando în Italia, despre nopțile petrecute dormind pe plajele din Genova.

Una dintre numeroasele minciuni spuse de Nando care au rănit-o mult pe Kami este aceea despre identitatea lui: de ce să nu-i spună adevărul, având în vedere că erau împreună de ani buni? Și de ce nu și-a sunat familia pentru a o liniști și a-i spune că nu i s-a întâmplat nimic și a ales doar să fie liber, să plece de acasă?

„Având acest comportament – spune tânăra – presupun că Nando poate avea probleme grave și trebuie ajutat de specialiști, de un psiholog. Ceea ce a făcut el nu este normal ”.

Mister în mister este apoi faptul că Nando și Kami au fost opriți și identificați de mai multe ori de polițiști și carabinieri și nimeni nu a descoperit adevărata identitate a tânărului.

„Spunea că este Nando Luttazzi, născut la Roma pe 25 mai 1992. Acum încep să cred că și-a însușit lucid viața unei persoane care există de fapt, pe care poate nu a cunoscut-o niciodată. De aceea nu a vrut niciodată să-și posteze fotografiile pe Facebook, am crezut că este timid și, în schimb, trebuia să se ascundă “.

Kami spune apoi că un prieten comun, un marocan, râdea mereu de el spunând că pentru el este român și asta îl înfuria foarte mult pe Nando.

Acum Kami nu mai vrea să-l vadă sau să-l audă: „Mi-a spus minciuni timp de șase ani, a terminat-o cu mine”.

De la BADANTĂ, la amantă ocazională și hoață: ”Românca mi-a furat chiar și chiuveta de la baie”

ITALIA interzice utilizarea compartimentelor de bagaje în avioanele care sosesc sau pleacă din această țară

Româncă, ucisă de soțul italian și dată la porci. Caz rezolvat după 20 de ani

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?