ITALIA: Experți în sănătate cer reintroducerea carantinei totale pentru cel puţin 30 de zile

Mai mulţi experţi italieni au cerut noului guvern pe 15 februarie să instituie cel puţin o lună de carantină totală pentru a opri răspândirea variantei britanice a SARS-CoV-2.

Printre cei care au făcut acest apel se află și Walter Riccardi, consilierul ministrului Sănătăţii pentru combaterea pandemiei, informează Agerpres. El crede că o asemenea decizie trebuie însoţită de intensificarea anchetelor epidemiologice şi a vaccinării.

„Trebuie să dureze atât timp cât este necesar pentru ca incidenţa să scadă. Pot fi două, trei, patru săptămâni, depinde de cât de repede se atinge obiectivul”, a explicat Riccardi presei italiene.

ITALIA: Patru regiuni au intrat din nou în carantină timp de cel puțin 15 zile

Andrea Crisanti este un alt virusolog care a fost implicat în gestionarea primul val al epidemiei de COVID-19 în regiunea Veneto. Acesta a declarat că în Italia 20% dintre persoanele infectate au varianta britanică a noului coronavirus și că acest procent este în creștere.

„Era necesar să fi închis în decembrie. Acum suntem din nou în necaz”, a spus el jurnaliștilor cotidianului La Stampa. Crisanti susține reintroducerea unei carantine stricte imediat pentru a împiedica ca mutația britanică a virusului să aibă efecte devastatoare ca în Anglia, Portugalia şi Israel”.

El a mai explicat că zonele în care sunt identificate variantele braziliene și sud-africane ale virusului trebuie închise de tot și nu introduse în zone roșii pentru că acolo restricțiile sunt blânde.

Și alți oameni de știință au avertizat că, fără o asemenea carantină strictă pe tot teritoriul Italiei, timp de cel puțin două săptămâni, țara se va confrunta tot anul cu măsuri de „închideri temporare şi redeschideri”.

Pe de altă parte, directorul sanitar al Spitalului de Boli Infecţioase „Spallanzani” din Roma a estimat că nu ar fi nevoie de carantine severe în zonele unde este necesar, ci de izolări.

Vaccinul antigripal din Uniunea Sovietică, scump și cu efecte dezastruoase pentru români

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?