ITALIA: Închisoare pentru un român care și-a lovit fosta parteneră până a pierdut sarcina

Ștefan Mihai Negura, un român de 42 de ani, născut la Brașov, a fost condamnat vineri, 17 iulie, la patru ani și trei luni de închisoare pentru că prin violență a cauzat pierderea sarcinii de către fosta sa parteneră de viață, la momentul faptelor în vârstă de 24 de ani.

Faptele, potrivit reconstituirii anchetatorilor, au avut loc pe 21 mai 2015 la Porto Viro, provincia Rovigo, când bărbatul a lovit-o pe româncă cu pumnii și picioarele în burtă și în cap. Femeia era în săptămâna a șaptea de sarcină.

Dar nu este singurul motiv pentru care românul a fost cercetat penal și apoi judecat. Conform procurorilor, inculpatul, în aceeași ocazie, a lovit cu un cuțit pentru friptură un italian de 53 de ani, rănindu-l la un picior. Leziunile au necesitat 15 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor medicale depuse la dosar.

Avocata românului a declarat că i-a susținut vinovăția, cerând achitarea, și că speră ca românul să ia legătura cu ea, lucru pe care nu l-a făcut pe durata procesului, acesta derulându-se în lipsa inculpatului.

Sentința nu este definitivă și astfel bărbatul ar putea să o atace la Curtea de Apel din Veneția. În cazul în care își va face apariția.

Un român condamnat la închisoare pe viață în Italia s-a sinucis în celulă

Româncă, ucisă de soțul italian și dată la porci. Caz rezolvat după 20 de ani

TRAGEDIA din Italia: Mama care și-a omorât fetița și apoi s-a sinucis era tratată pentru DEPRESIE

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?