Ministerul român al Afacerilor Externe precizează, într-un comunicat din 1 aprilie, că Italia a revizuit condițiile de intrare în țară. Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 31 martie 2021 și se vor aplica până la data de 6 aprilie 2021.
În această perioadă, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat state incluse pe lista C din Anexa 20 a Decretului Președintelui Consiliului de Miniștri, inclusiv România, în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Republica Italiană, au următoarele obligații:
– să prezinte, la intrarea pe teritoriul italian, rezultatul negativ al unui test molecular (tip PCR) sau de captură antigen pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore anterior intrării.
Autoritățile italiene nu au stabilit un model al adeverinței care atestă rezultatul testului pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, așa că MAE recomandă ca documentul să fie redactat în limba italiană sau engleză.
– să se supună măsurii de supraveghere sanitară și să intre în autoizolare pentru o perioadă de cinci zile;
– să se supună din nou unui test molecular sau antigen, de tip tampon, pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, după efectuarea celor cinci zile de autoizolare.
România: NU se mai intră în carantină la sosirea din Regatul Unit. Lista actualizată a țărilor cu risc epidemiologic
De la aceste măsuri sunt exceptate, cu condiția să nu prezinte simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2, câteva categorii de persoane: echipaje ale mijloacelor de transport, personal navigant, persoanele care se deplasează dinspre și către statele și teritoriile menționate în lista A (San Marino, Sfântul Scaun).
Excepție fac și persoanele care intră în Italia pentru motive de muncă reglementate de protocoale speciale de siguranță aprobate de autoritatea sanitară competentă, persoanele care participă la evenimente sportive și expoziții la nivel internațional.
Acestea trebuie să obțină o autorizație din partea Ministerului Sănătății și au obligația de a prezenta la îmbarcare adeverința care confirmă efectuarea, în cele 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul național, a unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2.
Italia și Spania, carantină totală în perioada Paștelui Catolic
Persoanele care intră în Italia în scopul șederii de scurtă durată (până la 120 de ore în total) din motive de muncă, sănătate sau urgență absolută sunt și ele exceptate de la noile reguli. În schimb, au obligația de a părăsi teritoriul național la expirarea termenului. În caz contrar, se vor supune măsurilor de autoizolare și supraveghere sanitară;
Excepție fac și persoanele care tranzitează Italia cu un mijloc de transport privat. Tranzitarea nu trebuie să depășească 36 de ore.
Lucrătorii transfrontalieri, elevii și studenții care urmează cursuri într-un alt stat decât cel în care își au domiciliul, reședința sau locuința și în care se întorc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână sunt, de asemenea scutiți de respectarea noilor reguli.
Restricțiile nu se aplică cetățenilor și rezidenților unui stat membru al Uniunii Europene și ai altor state și teritorii indicate în listele A, B, C și D care intră în Italia din motive dovedite de muncă, cu excepția cazului în care în cele 14 zile anterioare intrării în Italia au stat în sau au tranzitat una sau mai multe țări menționate în lista C din anexa menționată mai sus.