Skip to content

Italia: O îngrijitoare din România a sechestrat un cuplu de bătrâni și l-a jefuit

Un cuplu de bătrâni soți, el de 90 de ani și ea de 88, a fost sechestrat și jefuit de fosta îngrijitoare la Pavia.

Femeia a intrat în posesia economiilor lor: 10.000 de euro. Banii le-au fost deja restituiți.

Grație indicațiilor furnizate de pensionari, polițiștii italieni au reușit să aresteze femeia, D.A., o româncă în vârstă de 44 de ani, care a fost închisă în Penitenciarul Piccolini din Vigevano, provincia Pavia.

Până de curând femeia fusese îngrijitoarea celor doi bătrâni și tocmai din acest motiv le cunoștea obiceiurile și, mai ales, știa foarte bine unde păstrează economiile.

Astfel, sâmbătă, 2 noiembrie, a intrat pe furiș în apartament, a cărui ușă nu era încuiată cu cheia, și s-a ascuns în sufragerie așteptând ca cei doi bătrânei care erau în compania noii îngrijitoare să rămână singuri.

Apoi femeia a ajuns în locul de unde putea să sustragă averea cuplului. Însă bătrânul a prins-o asupra faptului. Înfricoșat, a întrebat-o ce caută acolo.

Românca l-a împins cu violentă în dormitor, unde deja se afla soția, invalidă. Fosta îngrijitoare i-a închis apoi pe amândoi în cameră și a fugit cu prada.

Doamna de 88 de ani avea telefonul mobil la ea și astfel a reușit să sune la 112.

Hoața a fost găsită la câțiva metri de locuință de agenți. A recunoscut că a furat și a înapoiat suma sustrasă.

Chinez din Italia: „Sunt român, dați-mi rezidența”. A fost arestat și va fi expulzat

EXCLUSIV: Cine este românca arestată în Italia pentru maltratarea bătrânei pe care o îngrijea

De la BADANTĂ, la amantă ocazională și hoață: ”Românca mi-a furat chiar și chiuveta de la baie”

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!