ITALIA: Purtarea măștii, obligatorie peste tot în afara locuinței. AMENZI de până la 1.000 de euro

Purtarea măştii în aer liber devine obligatorie de miercuri, 7 octombrie, în Italia la nivel naţional, în efortul de a reduce creşterea infecţiilor cu coronavirus, a anunţat Ministerul Sănătăţii după ce guvernul a fost de acord asupra măsurii, informează Reuters şi DPA.

De asemenea, executivul a aprobat un decret de extindere a stării de urgenţă până la 31 ianuarie, pe fondul pandemiei, potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului.

Starea de urgenţă – un răspuns comun la crize naturale sau de sănătate ce permite autorităţilor publice să acţioneze mai rapid, ocolind birocraţia – ar fi expirat la 15 octombrie.

„Măştile faciale trebuie purtate în orice moment”, cu excepţia situaţiilor „izolate”, de exemplu când eşti singur într-un parc sau cu membrii familiei, a explicat ministrul adjunct al Sănătăţii Sandra Zampa pentru televiziunea publică RAI.

Potrivit acesteia, de la această obligaţie vor fi exceptaţi copiii sub 6 ani şi persoanele cu dizabilităţi sau cu probleme medicale incompatibile cu purtarea măştilor faciale.

Amenzile pentru nerespectarea acestei obligații încep de la 400 de euro și pot ajunge până la 1.000 de euro.

Purtarea măştii era deja obligatorie pentru activităţi în aer liber în mai multe regiuni italiene, precum Sicilia, Campania şi Lazio, ultimele două incluzând oraşele Napoli şi Roma.

Autorităţile italiene intensifică măsurile antivirus după o creştere a numărului zilnic de infectări, care au atins cel mai înalt nivel de la sfârşitul lunii aprilie. Cu toate acestea numărul îmbolnăvirilor este mult mai mic decât se înregistrează în alte ţări europene, cum ar fi Franţa, Spania şi Marea Britanie.

Marţi în Italia au fost raportate 2.677 de noi cazuri şi 28 de decese în precedentele 24 de ore. Bilanţul total este de 330.263 de infectări şi 36.030 de decese.

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?