ITALIA: Un bărbat care se dădea român a furat peste 400.000 de euro din conturile unor firme și persoane private

Carabinierii din Ponte di Piave au arestat un cetățean moldovean care se dădea român și a înșelat numeroase firme folosind metoda „man in the mail”. A reușit să fure peste 400.000 de euro.

Tânărul în vârstă de 28 de ani, cu antecedente penale, a fost denunțat pentru fraudă informatică și substituire de persoană. Anchetele militarilor au fost demarate după un denunț prezentat în decembrie 2020 de un afacerist din zona Conegliano, provincia Treviso.

Bărbatul este considerat vinovat de interceptarea, în dauna firmei denunțătorului, unor mesaje de poștă electronică care conțineau, printre altele, unele date sensibile precum coordonatele bancare ale firmei.

Este vorba de așa-numita tehnică „man in the mail”, care constă în interceptarea emailurilor prin care un vânzător trimite clientului o factură sau alt document comercial conținând detaliile contului curent în care să se efectueze plata unui serviciu sau a unui bun.

Ulterior, cel care a intrat abuziv în email efectuează o îndelungată activitate de observare a mesajelor dintre vânzător și client, care poate dura săptămâni sau chiar luni, în așteptarea mesajului care conține datele clientului (IBAN etc.) în care să se crediteze banii.

Moldoveanul, dându-se cetățean român cu date personale diferite de ale sale, și-a deschis un cont bancar în străinătate, special pentru fraudă, în care a reușit să redirecționeze o sumă de circa 54.000 de euro, corespunzând unei plăți pe care firma înșelată o dispusese, în realitate, în favoarea unui terț.

Anchetele carabinierilor au permis să se constate și alte tranzacții suspecte în dauna altor firme și persoane private din întreaga Italie care au făcut ca în conturile arestatului să intre peste 350.000 de euro, informează Treviso Today.

De la BADANTĂ, la amantă ocazională și hoață: ”Românca mi-a furat chiar și chiuveta de la baie”

Bătea, scuipa şi insulta bătrâna pe care trebuia să o îngrijească. Româncă, arestată în Italia

FRANȚA: Droguri transportate cu mașina mortuară. Un român și un moldovean, condamnați la închisoare

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA