Tragedia s-a produs duminică, 5 aprilie, la Caserta. Un băiețel de 4 ani, de naționalitate română, a murit la spital în această dimineață după ce a căzut ieri după-amiază de la o fereastră de la etajul al patrulea al casei sale de pe via Roma din Caserta, regiunea Campania.
Conform Poliției de Stat este vorba de un accident nefericit. Părinții copilului sunt disperați. Conform celor constatate de polițiștii de la Chestura din Caserta, băiatul ar fi căzut după ce s-a urcat pe o măsuță, pe care obișnuia să deseneze, care se afla lângă fereastră.
Ieri s-a aplecat prea departe și și-a pierdut echilibrul.
Băiatul a fost transportat de urgență la spitalul din Caserta, unde medicii l-au intubat. Deși starea sa era gravă, părea că poate fi salvat.
Băiatul suferise o fractură la braț, însă radiografiile au arătat și numeroase fracturi interne, inclusiv una la craniu. În timpul nopții, starea copilului s-a deteriorat și a decedat dimineața, informează La Stampa.
TRAGEDIA din Italia: Mama care și-a omorât fetița și apoi s-a sinucis era tratată pentru DEPRESIE
Tragedie absurdă în Italia: Un muncitor român a căzut prin geamul unei furgonete în mers și a murit
ITALIA: Două românce, mamă și fiică, au murit într-un cumplit accident rutier