Skip to content

ITALIA: Un refugiat prins fără bilet în autobuz a înjunghiat cinci persoane. Un copil este în stare critică

Un refugiat a fost arestat vineri seară în oraşul italian Rimini după ce a înjunghiat cinci persoane, inclusiv un copil care se află în stare gravă, relatează presa locală citată de agenţia EFE și preluată de Agerpres.

Somalezul, în vârstă de 26 de ani, călătorea cu autobuzul fără bilet.  În momentul în care două controloare i-au cerut să arate biletul a scos cuțitul și le-a atacat. Una dintrele ele a fost rănită în zona gâtului, cealaltă, în umăr.

Şoferul autobuzului a deschis uşile, astfel că atacatorul a fugit către faleza mării. Acolo a ameninţat mai mulţi automobilişti şi a rănit alte trei persoane, printre care şi un copil în vârstă de şase ani. Copilul a fost înjunghiat tot în gât şi este internat în stare foarte gravă.

Atacatorul a fost arestat și până în prezent anchetatorii nu au indicii că el ar avea legături teroriste sau extremiste. Poliția încearcă să afle ce l-a motivat să comită atacul.

Somalezul sosise  în Italia în urmă cu câteva luni, a cerut statutul de refugiat și era cazat într-un centru al Crucii Roşii.

Refugiat iordanian în România, acuzat că a forțat o tănără să se prostitueze în Suedia, Spania și Franța

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK sau X!