MAE: Autoritățile italiene au încurcat victimele. Unul dintre români este în viață

Ministerul Afacerilor Externe din România a anunțat în această seară că primul dintre cetăţenii români declaraţi decedaţi de către autorităţile italiene în urma prăbuşirii podului din Genova, este de fapt în viață.

Marian Roșca este în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova.

Eroarea a fost descoperită, susține MAE, când familia din România a victimei a fost chemată în Italia să identifice cadavrul. Trupul neînsufleţit prezentat de autorităţile italiene pentru identificare nu era cel al cetăţeanului român în cauză.

“Autorităţile italiene vor efectua procedurile necesare pentru îndreptarea erorii şi a deciziei prin care a fost constatat şi declarat decesul cetăţeanului român. În acest scop, reprezentanţii echipei consulare mobile au efectuat mai multe demersuri pe lângă autorităţile locale. Echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului general al României la Torino acordă asistenţă familiilor celor doi cetăţeni români”, a informat MAE, citat de Agerpres

Potrivit sursei menţionate, operaţiunile de scoatere a tuturor persoanelor de sub dărâmături nu s-au finalizat. Dată fiind complexitatea şi gravitatea situaţiei, există totodată dificultăţi majore în ceea ce priveşte identificarea exactă a tuturor victimelor şi stabilirii identităţii persoanelor afectate.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA