Românul a ales să transporte drogul, din Spania în România, la bordul unui autocar, însă de la poliția spaniolă a sosit o semnalare privind o mare cantitate de marijuana aflată în posesia unui pasager.
Imediat au fost demarate investigații și carabinierii au oprit autocarul pe autostrada A4 Milano-Venezia, în stația de servicii San Giacomo Sud.
Miercuri seară, 6 noiembrie, militarii au verificat pasagerii autocarului cu destinația România și au observat că unul dintre ei, în vârstă de 19 ani, încerca să scape de control.
A fost percheziționat și în rucsacul său au fost găsite șase kilograme de marijuana, în trei pachete sub vid. O cantitate care pe piață ar fi valorat până la 60.000 de euro.
Întreaga cantitate de drog a fost pusă sub sechestru, iar tânărul curier a fost arestat și dus la închisoare cu mandat emis de judecător.
Investigatorii efectuează cercetări pentru a stabili de unde provenea marijuana și cine era destinatarul.
Falși agricultori din Iași, doi spanioli și doi italieni, cultivau marijuana