Proxenet român, capturat în Italia. Lucra ca muncitor agricol folosind un nume fals

Poliția italiană l-a arestat pe Ion Măgurean sâmbătă, 12 octombrie, în executarea unui mandat european de arestare emis în România pentru „proxenetism, trafic de persoane, instigare la agresiune sexuală şi pornografie infantilă”.

Conform procurorilor români, începând din anul 2011 până în anul 2013, Măgurean a recrutat, transportat şi adăpostit în Italia şi Germania, prin inducere în eroare şi constrângere, mai multe părţi vătămate printre care şi minore, în vederea exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituţiei.

De asemenea, pe numele românului Tribunalul din Pescara a emis în 2014 un mandat de arestare pentru aceleași infracțiuni.

Bărbatul în vârstă de 39 de ani, considerat a fi un infractor extrem de periculos, a fost capturat în localitatea Conegliano Veneto, provincia Treviso, unde se ascundea și lucra ca muncitor agricol sub numele fals de Robert Sipoș.

Ancheta investigatorilor italieni a permis și arestarea altor șapte cetățeni români și a altor două persoane domiciliate în Pescara și Roseto, toate acuzate de recrutarea de tinere din România pe care le obligau să se prostitueze.

Membrii rețelei condusă de Măgurean le procurau fetelor apartamente, haine și orice altceva era necesar pentru practicarea prostituției, intrând apoi în posesia tuturor banilor câștigați de acestea.

Măgurean are de executat 11 ani şi două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, trafic de persoane, instigare la agresiune sexuală şi pornografie infantilă.

Cu banii făcuți de pe urma unei singure victime a ridicat o casă.

În timpul anchetei, Măgurean a declarat că a avut o relație cu una dintre victime. Aceasta ar fi făcut o obsesie pentru el, l-a căutat în Italia și apoi în România, a avut tentative de suicid și pe fondul acestor stări, familia ei l-a agresat.

La începutul anului 2010, una dintre părțile vătămate l-a cunoscut pe Măgurean în Semlac unde ambii aveau domiciliul și au devenit prieteni.

Întrucât partea vătămată avea probleme financiare și s-a îndrăgostit de inculpat, a fost de acord cu propunerea acestuia de a se deplasa în Italia pentru a se prostitua, urmând să o ajute în acest sens.

Cei doi s-au deplasat în Italia, unde au ajuns în 25 iunie 2010, partea vătămată a început să practice prostituția iar banii obținuți erau luați în totalitate de către inculpat cu pretextul că îi va economisi pentru a-și cumpăra o casă împreună

În luna noiembrie 2010, între Măgurean și alți proxeneți din Pescara a izbucnit un scandal care s-a lăsat cu folosirea de arme albe.

În urma acestui incident, el a fost arestat la 4 noiembrie 2010 pentru tentativă la omor. Pentru a putea scăpa de acuzația adusă, inculpatul a determinat-o pe prietena lui să dea declarație în fața autorităților italiene prin care nega faptul că a fost obligată de inculpat să se prostitueze sau că acesta lua bani de la ea.

Pe baza acestei declarații, inculpatul a fost eliberat pe 24 decembrie 2010.

Conform unei sentințe a Tribunalului Pescara – Italia s-a reținut faptul că inculpatul a fost cercetat pentru că exploata sexual două tinere prin exercitarea de violențe.

În urma declarației dată de prietena sa în fața autorităților italiene și a faptului că nu a fost posibilă identificarea unor martori, nu s-a putut proba acuzația adusă și acesta a fost achitat.

După eliberare, nemulțumit de sumele obținute de concubina sa, Măgurean a început din nou să o bată. În urma acestor acte de violență, ea a avut o tentativă de suicid și după acest act el a continuat să o lovească.

În primăvara anului 2011, el s-a deplasat în Germania unde a luat legătura cu o altă tânără pe care a cunoscut-o anterior și cu care a început o relație amoroasă.

Femeia l-a însoțit pe Măgurean în Italia și aici el i-a cerut să se prostitueze. A fost refuzat, așa că a bătut-o și pe ea. De fapt, pe ambele femei, individul le bătea sistematic.

Pe tânăra adusă din Germania o filma în diferite ipostaze indecente, în timp ce o obliga să facă sex cu acesta precum și când se prostitua.

După aproximativ o săptămână, femeia i-a cerut permisiunea de a se întoarce în Germania întrucât avea copilul bolnav, lucru pe care el l-a acceptat.

A amenințat-o însă că dacă nu se va prostitua în continuare pentru el, va posta pe internet imaginile filmate și astfel o exploata sexual în Germania.

În iunie 2011, a încercat să o introducă pe victimă într-un bordel clandestin din Timișoara. Nu a reușit, așa că a dus-o înapoi  în Germania și a plasat-o într-un bordel din Düsseldorf.

În luna august 2011, a refuzat din nou să se mai prostitueze pentru el, așa că Măgurean a plecat din Italia în Germania și i-a aplicat corecții fizice.

Apoi a plecat în Italia de unde a sunat-o, a amenințat-o cu moartea și i-a cerut să vină în Italia ca să o plaseze pe stradă.

În februarie 2012, din cauza violențelor și presiunilor psihice la care a fost supusă, femeia a fost internată într-o clinică de psihiatrie din Germania.

Ea l-a reclamat la Poliția germană, dar fiind permament amenințată, și-a retras plângerea.

Măgurean a continuat să o exploateze pe concubina sa și în vara anului 2011, i-a spus acesteia că a violat o fată în România. I-a cerut concubinei să declare că actul sexual a fost consimțit.

Ca să fie sigur că îi va susține alibiul, el a bătut-o zilnic timp de o săptămână, a amenințat-o că o va viola pe sora sa în vârstă de șapte ani, a filmat-o în ipostaze compromițătoare și îi cerea să câștige cât mai mulți bani pentru a finanța cheltuielile pentru proces.

Mai mult, el a fotografiat-o și filmat-o pe sora vitregă a amantei în posturi obscene. Copila avea numai șapte ani când Măgurean și-a pus concubina să îi expună clitorisul în timp ce el filma.

Folosea apoi imaginile pentru a se autosatisface. Pentru că l-a ajutat, amanta a primit doi ani și cinci luni cu suspendare.

Măgurean a fost condamnat în 2004 la șase ani de închisoare, apoi în 2012 a fost prins fără permis pe când circula cu BMW-ul său prin Arad. A fost condamnat la un an în regim de detenție, însă instanța l-a iertat de un rest de 806 zile de executat din pedeapsa anteriară.

Indulgența judecătorilor i-a dat astfel posibilitatea lui Măgurean să exploateze în continuare tinere în Italia și Germania.

Zeci de ani de închisoare pentru românii care au torturat doi pensionari în Italia

Italia a trimis în România un avion militar cu tâlhari, violatori și condamnați pe viață

EXCLUSIV: Cine este românca arestată în Italia pentru maltratarea bătrânei pe care o îngrijea

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?