Se dădea ÎNGRIJITOARE, româncă arestată în Italia. Femeia a comis sute de furturi împreună cu iubitul ei marocan

Cuplul, un nord-african și o româncă, au jefuit casele unor bătrâni după ce ea s-a oferit să lucreze ca îngrijitoare pentru aceștia. Cei doi au comis sute de furturi din apartamente în Toscana, Lombardia, Trentino-Alto Adige și Veneto.

Carabinierii i-au arestat marți, 25 octombrie, pe J.E., cetățean marocan de 30 de ani, și pe partenera sa, R.I.I, româncă de 28 de ani, Cei doi obișnuiau să se deplaseze prin mai multe regiuni italiene pentru a comite furturi. Tehnica utilizată era mereu aceeași: femeia se prezenta la case pentru bătrâni sau biserici și se oferea să lucreze ca îngrijitoare, abordând viitoarele victime și încercând să obțină informații privind locuințele și familiile acestora. Bărbatul le studia mișcările și câteva zile mai târziu dădeau lovitura.

În zona localității Piove di Sacco, prezența lor nu a scăpat atenției carabinierilor care au început să-i țină sub supraveghere, depistând mașina cu care se deplasau și identificându-i: trăiau într-un apartament din zonă închiriat cu 550 de euro pe lună, însă niciunul dintre cei doi nu lucra. Investigatorii, după ce l-au filat pe bărbat și au dejucat un furt, au observat că furturile din apartamente coincideau cu prezența celor doi în zonă. Loviturile erau puse la cale în vile izolate din zone rezidențiale, în special seara.

Ambii erau foarte abili din punct de vedere fizic, astfel că reușeau să intre în apartamente situate la etajul al doilea, la care ajungeau cățărându-se pe jgheaburi, înainte de a sparge geamuri pentru a intra în locuințe. Carabinierii au pus capăt furturilor comise de cuplul de infractori marți 24 octombrie dimineața, intrând în casa acestora.

În încercarea de a ascunde bunurile furate, cei doi au încercat să arunce câteva dintre ele în toaletă. Carabinierii au recuperat ceasuri în valoare de peste 30.000 de euro provenite din furturi comise în Bovolenta, Brugine și Sant’Angelo di Piove. A fost găsită și o agendă în care cei doi notau, pe luni, toate obiectele sustrase. Marocanul a fost închis în penitenciarul din Padova, românca în cel din Verona.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.