Tragedie într-o discotecă din Italia: șase morți și circa 120 de răniți

Nenorocirea s-a produs în dimineața de sâmbătă, 8 decembrie, în discoteca Lanterna Azzura din localitatea Corinaldo, provincia Ancona.

Șase persoane au murit și 120 sunt rănite, dintre care în jur de zece grav, după ce au fost strivite de mulțimea panicată din discoteca în care se aflau în jur de o mie oameni, informează Corriere della Sera.

Victimele sunt doi tineri, trei tinere și mama unei fete care își însoțise fiica în local. Potrivit primelor informații, se pare că panica și ulterioara fugă a fost declanșată de utilizarea unui spray lacrimogen.

Potrivit unor surse de la serviciul de urgență 118, în urma panicii generale au fost răniți 120 de tineri.

Aceștia au fost transportați cu ambulanțele la spitalul din Senigallia, de unde cei în starea cea mai gravă, circa zece, au fost duși la Spitalul Torrette din Ancona.

Panica în discotecă, în care urma să aibă loc un concert al unui rapper italian, s-a declanșat după ora 12 noaptea când câțiva tineri au simțit un miros iritant și s-au îndreptat către una dintre ieșirile de urgență pe care au găsit-o blocată, potrivit unor martori.

În acel moment mulțimea speriată s-a îndreptat către o platformă de pe care ar fi căzut zeci de persoane: cele care au căzut primele au murit, fiind strivite de celelalte de deasupra.

Ieșirea era blocată

„Dansam și așteptam să înceapă concertul Sfera Ebbasta, când am simțit un miros acru și am fugit către una dintre ieșirile de urgență pe care am găsit-o blocată”, povestește un băiat de 16 ani care a fost rănit de mulțime în discoteca Lanterna Azzura din Corinaldo.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"