Sfârșit de săptămână tragic pentru comunitatea românească din Italia, unde doi tineri români și-au pierdut viața prin înec în circumstanțe dramatice, la doar câteva ore distanță.
Laurențiu Gorea, 23 de ani, găsit mort în apele unui canal din Moglia
Prima dramă s-a consumat la Moglia (Mantova), unde a fost găsit în această dimineață, 17 august, trupul lui Laurențiu Gorea, un român de 23 de ani care ar fi împlinit 24 de ani la sfârșitul lunii august.
El dispăruse vineri după-amiază, 15 august, în apele canalului de lângă instalația hidraulică Mondine, unde mersese la pescuit cu câțiva prieteni și a intrat în apă pentru a face o baie.
Corpul său a fost observat de un trecător în jurul orei 6 dimineața, odată cu repornirea instalației, și a fost recuperat de pompieri cu o barcă pneumatică.
Examinarea medico-legală nu a evidențiat urme de violență, iar trupul a fost predat familiei. Născut în România pe 30 august 2001, Laurențiu Gorea lucra ca șofer de camion la compania „Pavullo trasporti” din Modena.
► „Scăpați de el, acum!” Muncitor român, abandonat pe câmp după ce a fost rănit grav la muncă în Italia
Marian Timiș, 26 de ani, înecat în râul Adda
A doua tragedie a avut loc tot vineri, la Montanaso Lombardo (Lodi), unde Marian Timiș, un român de 26 de ani stabilit în zona Milanului, s-a aruncat în apele râului Adda, în apropiere de complexul comunal Belgiardino, rămas închis anul acesta din motive administrative.
După ce a intrat în apă, tânărul nu a mai ieșit la suprafață. Trupul său a fost recuperat de scafandrii pompierilor, iar tentativele de resuscitare făcute de echipajul elicopterului de salvare s-au dovedit inutile.
► A murit singur în Italia, departe de casă. Drama lui Gheorghiță
Autoritățile italiene reamintesc că scăldatul în râuri și canale reprezintă un pericol major, mai ales în zonele cu curenți puternici și instalații hidraulice.