Un român care jefuia farmacii înarmat cu un pistol fals a fost arestat la Milano

Bărbatul a fost eliberat din închisoare anul acesta după ce și-a ispășit pedeapsa pentru mai multe jafuri în farmacii comise în 2015. Marți, 3 decembrie, românul în vârstă de 31 de ani a fost arestat la Milano tot pentru jaful unei farmacii.

La momentul arestării, bărbatul se afla în locuința sa, alături de un italian de 21 de ani. Acesta dormea pe o saltea având lângă el 350 de grame de marijuana și instrumente necesare pentru cântărirea și ambalarea drogului.

Pe 27 noiembrie, în jurul orei 17.00, românul a intrat într-o farmacie din cartierul milanez Lorenteggio. A îndreptat un pistol imitație de Beretta calibrul 9 către cele trei angajate și le-a cerut banii din casă. A primit circa 300 de euro și apoi s-a făcut nevăzut.

După numai câteva ore, polițiștii au reușit să-l identifice cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Anchetatorii au constatat că bărbatul este un român care a stat patru ani la închisoare pentru jaf și a fost eliberat pe 18 august 2019.

Agenții s-au dus la casa în care infractorul trăia și în 2015, o pivniță amenajată în locuință, într-o clădire de pe strada Fleming din Milano.

Când au descins forțele de ordine în casă au găsit și un italian de 21 de ani care dormea lângă 350 de grame de marijuana și instrumente pentru cântărirea și ambalarea drogului.

Pe timpul percheziției agenții au găsit pistolul fals și hainele folosite pe timpul jafului.

Românul de 31 de ani a fost plasat în arest preventiv, iar italianul în arest la domiciliu. Se efectuează anchete pentru a se stabili dacă și alte jafuri comise în aceeași zonă îi pot fi atribuite românului.

Milano: la Polizia di Stato ferma un rapinatore di farmacia

#Milano: la Polizia di Stato ferma un rapinatore di farmacia.Gli #agenti della #SquadraMobile della #Questura di Milano hanno eseguito un fermo nei confronti di un cittadino rumeno di 21 anni ritenuto responsabile di una rapina in farmacia commessa il 27 novembre scorso in via Saint Bon.L’uomo è stato individuato e fermato presso una cantina di uno stabile in via Fleming e trovato in possesso di una riproduzione di una pistola e dell’abbigliamento indossato durante la rapina.#essercisempre

Publicată de Questura di Milano pe Marţi, 3 decembrie 2019

Ani grei de închisoare pentru tânăr român care a ucis un pizzar italian într-o afacere cu droguri

Un român condamnat la închisoare pe viață în Italia s-a sinucis în celulă

Peste 100 de ani de închisoare pentru hoți de cupru din Italia. „Expertul” în tăiatul cablurilor, un român

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?