Venitul de cetățenie în ITALIA: Persoanele prinse că lucrează la negru riscă să ajungă după gratii

Italia se pregătește de controale în privința celor care beneficiază de așa-numitul venit de cetățenie – reddito di cittadinanza – și consecințele asupra celor care încasează prin înșelătorie acest ajutor pot fi deosebit de dure.

Regulile prevăzute în Decretul Legislativ 4/2019 sunt foarte severe și prevăd chiar și până la șase ani de închisoare pentru cei care sunt găsiți vinovați de fals în declarații pentru a beneficia de reddito di cittadinanza.

Și cei care refuză un loc de muncă vor avea probleme în cazul în care acest refuz este nejustificat. Vor fi semnalați la Garda de Finanțe care va verifica dacă beneficiarul subvenției nu cumva lucrează la negru.

Ce este venitul de cetățenie

Această subvenție constă în plata unui ajutor lunar, scutit de taxe, în favoarea celor care au un venit aflat sub pragul sărăciei.

Sunt considerați sub pragul sărăciei în scopul venitului de cetățenie persoanele cu un venit mai mic de 780 de euro lunar, în cazul unei familii cu un singur component: acesta prag este însă mai redus pentru cei care nu plătesc chirie sau împrumut ipotecar, în timp ce este mai ridicat pentru familiile cu mai mulți componenți. – DETALII AICI!

Odată obținută subvenția, toți componenții familiei majori trebuie să-și declare imediata disponibilitate de a munci la centrele de angajare sau prin intermediul platformei digitale SIULP, în 30 de zile de la recunoașterea beneficiului.

Sunt exonerați componenții familiei studenți, deja angajați sau cu vârsta de peste 65 de ani și persoanele cu infirmitate.

Cei care refuză un loc de muncă sunt imediat semnalați la Garda de Finanțe care trebuie să demareze o serie de verificări în privința beneficiarului care nu vrea să lucreze.

Verificările au ca scop să se descopere persoanele care comit abuzuri, primesc venitul lucrând la negru, sau la gri, adică cu o retribuție declarată inferioară celei reale.

Ce li se întâmplă celor care lucrează la negru sau la gri

Consecințele pentru cei care lucrează la negru sau gri nu sunt cauzate de desfășurarea activității de muncă în sine, ci de nedeclararea modificărilor privind venitul sau de fals în declarații la momentul depunerii cererii pentru obținerea subvenției.

Mai exact, dacă pentru a obține sau menține ajutorul sunt utilizate sau prezentate declarații sau documente false sau care atestă lucruri neadevărate, sau se omit informații obligatorii, cel care încasează pe nedrept venitul este pedepsit:

– cu închisoare de la 2 la 6 ani;

– cu revocarea retroactivă a subvenției;

– cu imposibilitatea de a cere subvenția timp de 10 ani de la condamnare.

Sancțiuni de la 1 la 3 ani de închisoare pentru cei care nu comunică modificarea venitului: se consideră că venitul s-a modificat atunci când se constată că interesatul lucrează la negru sau gri, adică  are un raport de muncă nedeclarat sau un raport pentru care a declarat o retribuție mai mică decât cea reală.

Cine are dreptul la venitul de cetățenie?

Vor putea cere venitul de cetățenie cetățenii majori care îndeplinesc următoarele condiții:

– sunt în șomaj sau nu au un loc de muncă (adică au pierdut locul de muncă sau nu au lucrat niciodată); cei care și-au dat demisia sunt excluși de la venit timp de un an, la fel deținuții și cei internați într-o structură din grija statului;

– sunt cetățeni italieni, europeni sau extracomunitari în posesia permisului de ședere cu durată îndelungată;

– sunt rezidenți în Italia de cel puțin 10 ani;

– primesc un venit din muncă aflat sub pragul sărăciei, adică sub 780 de euro lunar;

– primesc o pensie aflată sub pragul sărăciei, adică sub 780 de euro lunar;

– posedă un ISEE al nucleului familial mai mic de 9.360 de euro;

– posedă o valoare a venitului familial mai mică de 6.000 de euro, pentru fiecare component, sau mai mică de 7.560 euro, în cazul pensiei de cetățenie; valoarea este ridicată până la 9.360 de euro pentru cei care plătesc chirie;

– posedă maxim două imobile ale familiei, dar al doilea imobil nu trebuie să depășească valoarea de 30.000 de euro;

– posedă un patrimoniu mobiliar familial (conturi, carduri preplătite, titluri, participații etc.) care nu depășește 6.000 de euro lunar; pragul este crescut cu 2.000 de euro pentru fiecare component al familiei succesiv primului, până la un maxim de 10.000 de euro, crescut suplimentar cu 5.000 de euro pentru fiecare component cu infirmitate, așa cum este definită în scopul ISEE, prezent în familie;

– niciun component al familiei nu trebuie să posede autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 1.600 cc și motovehicule cu capacitate cilindrică de peste 250 cc, nave sau ambarcațiuni de agrement.

Așadar, se va solicita declarație ISEE pentru a se beneficia de venitul sau pensia de cetățenie.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA